Klaus Iohannis a promulgat legea izolarii si carantinei

Distribuie

Președintele României a promulgat legea izolarii si carantinei. Proiectul a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în 3 zile. Măsurile de restricție au fost intens dezbătute în Parlament și până la urmă s-a ajuns la un consens.

Singurii parlamentari care au votat împotriva legii izolării și carantinei au fost Călin Popescu Tăriceanu și Eugen Teodorovici.

Potrivit noii legi, ministrul Sănătăţii va fi obligat să creeze un corp al voluntarilor pentru situaţii de urgenţă la care statul să poată apela când e nevoie. Totodată, personalul medical detaşat va primi suplimentar 50% din salariu, o diurnă de 2%, cât şi cazarea şi transportul în localitatea unde a fost dispusă detaşarea. Mutarea nu poate depăşi 30 de zile.

Președintele Klaus Iohannis a semnat sâmbătă decretul privind promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, potrivit unui comunicat al Președinției.

Persoanele care contestă juridic carantinarea sau izolarea vor fi monitorizate medical, iar decizia primei instanţe în acest sens este executorie, a decis, miercuri seara, Comisia juridică a Senatului, la dezbaterea proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, scrie Digi24.

Autoritățile române îndeamnă populația să respecte regulile de distanțare socială, să se spele pe mâini și să poarte mască. Legea izolarii si carantinei este pentru a proteja populația de răspândirea virusului.

OMS trage un semnal de alarmă

Pandemia de coronavirus este tot mai puternică, peste tot în lume. Oamenii nu mai respectă măsurile ca la început, iar cazurile noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt în creștere.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat statele lumii că s-au relaxat mai repede decât trebuia. OMS susține că virusul este puternic și în toamnă situația s-ar putea agrava rău, de aceea recomandă să se ia măsuri din timp. Spania a anunțat că purtarea măștii este obligatorie peste tot, inclusiv în aer liber.

Comentarii Facebook

Distribuie
Klaus IohannisLegea izolarii si carantineiOMS
Comments (0)
Add Comment