Dinamo București a suferit o nouă înfrângere dureroasă, pierzând cu scorul de 1-3 în fața rivalei FCSB, într-o partidă disputată în cadrul etapei a 7-a din play-off-ul SuperLigii României. Meciul, jucat pe Arena Națională, a fost dominat de formația roș-albastră, care a tranșat disputa încă din prima repriză.

Elevii lui Elias Charalambous au început în forță, iar Daniel Bîrligea a deschis scorul în minutul 23, după o acțiune colectivă bine lucrată. Octavian Popescu a fost omul reprizei, reușind o „dublă” rapidă, în minutele 26 și 36, care a trimis FCSB la cabine cu un avantaj confortabil, 3-0.

Dinamo a reacționat în repriza a doua, însă singura reușită a venit în urma unei faze fixe. Astrit Selmani a transformat un penalty în minutul 56, reducând din diferență, dar insuficient pentru a schimba soarta partidei.

Astrit Selmani pleacă de la Dinamo

După meci, Astrit Selmani, unul dintre puținii jucători constanți ai echipei din ”Ștefan cel Mare”, a anunțat că nu va mai continua la Dinamo după încheierea sezonului.

„Nu pot fi fericit pentru ce am făcut (n.r. pentru golul marcat). Acesta nu este Dinamo, îmi cer scuze fanilor. Nu este ok. Nu există scuză pentru prima repriză. Dacă aș avea o cheie să deschid cutia neagră pentru ceea ce s-a întâmplat în prima repriză, aș face-o. În repriza a doua am zis să le arătăm oamenilor care au plătit bilet să vadă ceva. Sper să câștigăm meciul cu Rapid. Sunt 3 puncte importante.

E un derby pentru fani, chiar dacă nu sunt român, înțeleg ce înseamnă un derby. Mi-a plăcut foarte mult aici. Voi termina contractul. Meciul cu U Cluj va fi ultimul. Pentru mine nu este ușor. Am de asemenea visuri, vreau să-i mulțumesc lui Dinamo pentru ceea ce mi-a oferit”, a declarat Selmani, la finalul partidei.

Final de drum pentru Selmani, final de sezon dificil pentru Dinamo

Anunțul despărțirii lui Selmani vine într-un moment în care Dinamo traversează o perioadă instabilă atât din punct de vedere sportiv, cât și administrativ. Echipa pare lipsită de soluții în play-off, iar viitorul lotului este tot mai incert.

Cu doar câteva etape rămase din play-off, Dinamo trebuie să gestioneze finalul de sezon nu doar pentru a salva imaginea clubului, ci și pentru a pregăti o reconstrucție profundă în vară.

Foto: prosport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.