Marius Șumudică nu mai înțelege nimic din ce se întâmplă la echipă. Rapid București a încheiat cu un gust amar ultimul meci disputat pe teren propriu din acest sezon, fiind învinsă categoric de CFR Cluj, scor 1-4, în etapa a 9-a din play-off-ul Superligii. Într-o seară cu mari emoții pentru suflarea giuleșteană, echipa nu doar că a ratat șansa de a mai spera la cupele europene, dar a și trăit un moment simbolic: retragerea de pe terenul din Giulești a căpitanului Cristi Săpunaru, aflat la ultimul său meci acasă în cariera sa de jucător.
Clujenii au început în forță și au demonstrat încă o dată de ce sunt una dintre cele mai solide formații ale campionatului. Golurile marcate de Păun (min. 11), Postolachi (min. 40), Deac (min. 45+3) și Bolgado (min. 70) au pus Rapidul la pământ, în timp ce reușita târzie a lui Dobre (min. 90) a contat doar pentru statistici. Cu acest succes, CFR își asigură matematic locul al doilea în clasament, în timp ce Rapid își ia adio de la visul european.
Marius Șumudică supărat rău, după înfrângerea cu CFR Cluj
Tensiunile nu s-au oprit la fluierul final. Tribuna giuleșteană a fost dominată de scandările împotriva antrenorului Marius Șumudică, căruia suporterii i-au cerut vehement demisia. De altfel, Șumudică nu a apărut la flash-interviul de după meci, iar lipsa sa a fost explicată de secundul Cristi Petre: tehnicianul, vizibil afectat de rezultat și atmosferă, a acuzat o stare de rău și a avut nevoie de îngrijiri medicale în vestiar, fiind asistat de echipajul de pe Ambulanță.
”Din păcate, Șumi nu se simte foarte bine, în special după acele scandări din finalul meciului. Se simte foarte rău din cauza acelor scandări ale suporterilor, care și astăzi au fost minunați, dar din păcate și-au pierdut răbdarea pe final. Au fost multe urâte împotriva lui.
După meciul cu Dinamo, când un pic și echipa și-a pierdut încrederea, am început să ne-o pierdem și noi, staff-ul. Până atunci am fost optimiști. Nu ne gândeam că, fiind și meciul de retragere al lui Săpunaru, vor juca atât de slab. În special prima repriză, când și-au pierdut toate reperele.
Efectiv, e o echipă blocată. Astăzi a fost o umilință totală. (n.r.- La nivel de staff, putem spune că abia așteptați să plecați?) La cum îl simt pe Șumi, da. Nu văd un viitor. Conducerea va decide probabil după ultimul meci. Pur și simplu, el e dărâmat.
Nu mai poate antrena la momentul actual echipa. Șumi le-a zis să joace de plăcere, să se bucure de meci, pentru că oricum el pleca la finalul sezonului. Noi am vrut să plecăm după meciul cu Hermannstadt, n-am fost lăsați”, a spus Cristi Petre, la conferința de presă.
Petre a declarat că Șumudică este „dărâmat” și că atât el, cât și întreg staff-ul tehnic, „abia așteaptă să plece” de la echipă, alimentând astfel speculațiile privind o despărțire iminentă de club.
În Giulești, finalul de sezon aduce mai multe semne de întrebare decât răspunsuri, iar viitorul Rapidului pare incert – atât pe banca tehnică, cât și în vestiar.
Foto: as.ro