Alex Stoian, atacantul de doar 17 ani al campioanei FCSB, a atras toate privirile în ultima etapă din play-off-ul SuperLigii, după ce a reușit cel mai rapid gol al sezonului. Tânărul fotbalist a înscris după doar 19 secunde în meciul cu CFR Cluj, încheiat la egalitate, 1-1, pe stadionul din Gruia.

Titularizat de Elias Charalambous într-o partidă fără miză pentru clasament, Stoian nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a-și demonstra calitățile. A fost lansat perfect de Mihai Lixandru și a finalizat cu sânge rece în fața portarului Mihai Popa. A fost primul său gol în tricoul FCSB-ului, într-un meci oficial.

Transferat în iarnă de la Farul Constanța, clubul lui Gică Hagi, Stoian este văzut drept unul dintre cele mai promițătoare produse ale noii generații. Cu o viteză remarcabilă, simț al porții și o maturitate neașteptată pentru vârsta sa, atacantul speră să își câștige locul de titular în sezonul viitor.

„Mă bucur că am reușit să marchez, mă bucur că echipa a fost neînvinsă play-off-ul ăsta. Sperăm să o ținem tot așa și la anul să câștigăm din nou campionatul. Este o bucurie foarte mare, este un obiectiv și un vis îndeplinit.

Sper că de-acum încolo să marchez mai multe goluri. Îmi doresc să joc mai mult din sezonul viitor, să mă impun. Să vedem, la anul, poate prind din ce în ce mai multe minute.

Toți colegii au fost alături de mine, m-au încurajat. A fost bine”, a declarat Alexandru Stoian.

Salariu peste medie pentru un tânăr de 17 ani

Potrivit informațiilor noastre, Alex Stoian este recompensat pe măsura așteptărilor. Tânărul atacant încasează un salariu lunar de 5.000 de euro, ceea ce înseamnă 60.000 de euro pe an. În plus, clubul îi oferă un bonus de 500 de euro pe lună pentru acoperirea cheltuielilor cu chiria.

Prin comparație, Octavian Popescu, alt nume cunoscut lansat de FCSB, avea la aceeași vârstă un salariu de doar 2.000 de euro pe lună.

„Era visul nostru să ajungă cineva din familie la Steaua (n.r. FCSB). Eu îl știu din cap până în picioare și știu ce spun. A fost făcut pentru așa ceva! S-a născut cu mingea la picior, nu a avut mașinuțe”, declara Aurel Stoian, tatăl lui Alex, pentru FANATIK.

FCSB a încheiat sezonul fără înfrângere în play-off, cu 7 victorii și 3 remize, iar viitorul pare să arate promițător, mai ales dacă tinere talente precum Alex Stoian vor primi în continuare încrederea antrenorului.

Contractul lui Stoian este valabil până în vara anului 2030, semn că Gigi Becali și conducerea clubului pariază pe potențialul său pe termen lung.

Foto: primasport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.