Universitatea Craiova continuă să își întărească lotul înaintea debutului în noul sezon de SuperLigă. După o campanie impresionantă de achiziții, oltenii sunt foarte aproape de a oficializa transferul atacantului Assad Al-Hamlawi.
Mihai Rotaru, finanțatorul echipei din Bănie, a confirmat că Al-Hamlawi, legitimat din iarnă la Slask Wroclaw, este așteptat în curând la Craiova, semn că mutarea este deja parafată și mai lipsește doar anunțul oficial.
”(n.r. despre transferul lui Assad Al-Hamlawi) Este un jucător extrem de interesant. Când a venit Băluță, l-am întrebat ‘Cine crezi că poate face față la nivelul ăsta?’. A zis că atacantul va ajunge destul de sus.
Staff-ul l-a pus în capul listei. Am făcut toate eforturile să-l aducem. Cred că va fi un jucător care va reprezenta ceva pentru noi în acest sezon.
Cred că avem un lot cu care să ne batem la titlu. Avem Anzor, Cicâldau, Crețu, Lyes Houri, David Matei.
La mijloc stăm foarte bine. La linia de fund, Screciu, Stevanovic…”, a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport Special.
Universitatea Craiova a găsit atacant de careu
Atacantul în vârstă de 24 de ani a avut un sezon excelent în Polonia, reușind să înscrie de șapte ori în 16 meciuri pentru Slask Wroclaw. Evoluțiile sale solide i-au crescut cota de piață până la un milion de euro, potrivit Transfermarkt.
Transferul lui Assad Al-Hamlawi vine după ce Universitatea Craiova a adus deja opt jucători în această vară: Oleksandr Romanchuk, Nikola Stevanovic, Alexandru Crețu, Tudor Băluță, Samuel Teles, David Matei, Luca Băsceanu și Mihnea Rădulescu.
Cu o campanie de mercato atât de activă, formația din Bănie transmite un mesaj clar: obiectivul pentru sezonul viitor este titlul.
Foto: goal.pl