Universitatea Craiova a obținut primul succes al sezonului, după ce a învins-o cu 3-1 pe FC Argeș, în etapa a doua a SuperLigii. Chiar dacă scorul pare categoric, antrenorul Mirel Rădoi a recunoscut că meciul a fost mai complicat decât o arată tabela.

”Pare o partidă ușoară, dar nu a fost chiar așa, a fost cum ne așteptam, cu FC Argeș o echipă agresivă, compactă. Cred că va aduna multe puncte și cred că nu multe echipe vor câștiga cu FC Argeș.

Momentele astea, de vizibilitate maximă, pentru că mingea e statică, știm unde vine mingea, știm… Nu vor fi singurele, pentru că, la cum jucăm, multe echipe vor avea ocazii contra noastră, pentru că ne asumăm foarte mult.

Vom încerca în fiecare săptămână, până când vom găsi resurse pentru a continua pe toată durata partidei. Am mărit talia, asta a fost una dintre problemele noastre în sezonul trecut. Anul trecut, am executat multe faze fixe bine, dar nu le-am fructificat din cauza taliei. Exersăm mult mai mult.

Punem un accent mai mare pe fazele fixe. Datorită taliei, trebuie să încercăm ca lucrurile astea să se desfășoare într-un mod normal, pentru că poți să deblochezi o partidă strânsă dintr-un astfel de moment.

În mare, era normal ca Assad să nu aibă mari realizări. Matei, care a debutat, are liniște pentru vârsta lui. Asta m-a făcut să-l aduc la Universitatea Craiova. L-am urmărit în vreo 16 partide, am luat feedback de la Steaua, toți mi-au vorbit frumos despre copil.

E un jucător care are calități pentru viitor. Merita mai multe minute, dar mi-a fost teamă de o accidentare și să rămânem fără schimbări. El făcea o oră dus, o oră întors din Pantelimon la Ghencea, iar asta înseamnă pasiune”, a declarat Mirel Rădoi.

Debut promițător pentru David Matei la Universitatea Craiova

Tehnicianul oltenilor a ținut să-l remarce pe David Matei, jucător transferat în această vară de la Steaua. Tânărul fotbalist a bifat primele minute în tricoul Craiovei chiar în acest meci și a lăsat o impresie bună.

„Sunt mulțumit de David. A debutat azi și cred că poate să crească mult aici. E un jucător de viitor”, a mai spus Rădoi.

Foto: digisport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.