Mirel Rădoi recunoaște că nu se aștepta la un asemenea joc. Universitatea Craiova a reușit o victorie de răsunet în deplasare, scor 3-2 cu CFR Cluj, în etapa a 4-a din SuperLiga, după un meci intens, plin de ocazii și răsturnări de situație. Oltenii au controlat primele 60 de minute și au condus cu un neverosimil 3-0, însă finalul de meci le-a adus emoții serioase.
Craiovenii au deschis scorul prin Nsimba în minutul 25, același jucător reușind „dubla” în minutul 55. Între timp, Rădulescu a înscris și el, în minutul 45, stabilind scorul la pauză: 2-0 pentru echipa lui Mirel Rădoi. La 3-0 în minutul 55, părea că Universitatea Craiova va avea un final liniștit în Gruia, dar CFR Cluj a revenit în joc.
Atacantul Ilie a marcat de două ori, în minutele 64 și 74, iar finalul a fost unul tensionat, cu ardelenii împingând jocul în careul oltenilor în căutarea golului egalizator. Universitatea Craiova a rezistat, însă, și a plecat cu toate cele trei puncte dintr-unul dintre cele mai grele deplasări din campionat.
Mirel Rădoi: „Nu mă așteptam la un meci cu cinci goluri”
La finalul partidei, antrenorul oltenilor, Mirel Rădoi, a recunoscut că scorul final l-a surprins. Tehnicianul a subliniat și faptul că atenția echipei se mută rapid spre Europa.
”Avem emoții când conducem cu 3-0. Nu mă așteptam să fie o partidă cu multe goluri. O a doua repriză slabă a noastră. Am discutat la pauză să nu-i băgăm în meci. Nu am reușit.
Echipele pe care le antrenez îmi place să marcheze goluri, nu să se apere. Dacă cineva îmi spunea scenariul acesta înainte de meci, semnam cu două mâini.
Felicitări băieților pentru rezultat. Gândul e acum doar pentru meciul cu Trnava. A continuat și Barbu cu o evoluție bună. Nu aș putea să zic că cineva a jucat slab. Dominarea din repriza a doua e normală. Nu e ușor să joci contra CFR-ului. A plouat azi și pentru noi a fost un avantaj.
(n.r. despre meciul cu Spartak Trnava din Conference league) Nu e o partidă ușoară. O echipă mult mai bună decât Sarajevo. Sunt foarte agresivi. Trebuie să avem acel echilibru mental, pe care l-am avut la meciul cu Sarajevo. Trebuie să avem grijă”, a spus Mirel Rădoi, la flash-interviu.
Urmează duelul cu Spartak Trnava în Conference League
Universitatea Craiova va disputa joi, de la ora 21:30, prima manșă a turului trei preliminar din UEFA Conference League, în compania echipei Spartak Trnava. Partida va avea loc pe stadionul „Ion Oblemenco”.
După victoria de la Cluj, oltenii au un moral excelent înaintea confruntării europene, însă Rădoi știe că echipa are nevoie de constanță și maturitate pentru a reuși și pe plan internațional.
Foto: digisport.ro