Zeljko Kopic a venit cu o veste bună, după victoria de la Cluj. Dinamo București a obținut o victorie extrem de importantă în etapa a 7-a din SuperLiga României, după ce a învins-o pe U Cluj cu scorul de 1-0. Meciul s-a decis pe final, iar „câinii roșii” au plecat acasă cu toate cele trei puncte.
Alex Pop, eroul lui Dinamo
Golul care a făcut diferența a fost înscris de Alex Pop, în minutul 89. Atacantul de 25 de ani a marcat prima sa reușită în tricoul lui Dinamo, un gol care poate conta enorm pentru moralul echipei, dar și pentru încrederea jucătorului adus în această vară.
Zeljko Kopic, vești despre accidentarea lui Mărginean
Deși succesul cu U Cluj aduce liniște în „Ștefan cel Mare”, Dinamo continuă să se confrunte cu probleme de lot. Antrenorul Zeljko Kopic a confirmat la finalul partidei că echipa va mai fi lipsită de un jucător important și în etapa următoare.
Este vorba despre Andrei Mărginean (24 de ani), mijlocaș care s-a accidentat în urmă cu patru etape, în confruntarea cu Oțelul Galați. Acesta a suferit o ruptură musculară și a lipsit până acum de pe gazon.
”Suntem pe drumul cel bun, începem să arătăm din ce în ce mai bine, dar mai sunt lucruri de lucrat. Jordan Ikoko mi-a plăcut mai mult în această seară, dar și jucătorii care au intrat pe parcurs.
Așteptăm să vedem care este situația lui Perica. Mărginean va fi disponibil după jocurile echipelor naționale, iar Mihai și Milanov vor fi disponibili etapa viitoare”, a adăugat Zeljko Kopic.
Veste bună pentru „câini”
Croatul Kopic a adus însă și vești pozitive: Mărginean va mai absenta doar la meciul cu Hermannstadt, programat în etapa a 8-a. Fotbalistul urmează să revină la antrenamentele normale și să fie din nou o opțiune pentru prima echipă, lucru care îi oferă antrenorului o soluție valoroasă la mijlocul terenului.
Foto: fanatik.ro