Mirel Rădoi a explicat gesturile nervoase din timpul meciului. Universitatea Craiova a obținut o victorie importantă în SuperLiga României, scor 2-0, în fața celor de la Petrolul Ploiești. Golurile oltenilor au fost marcate pe final de meci, prin Crețu (minutul 76) și Baiaram (minutul 80), aducând liniștea în tribunele „Ion Oblemenco”.

Mirel Rădoi, mulțumit de joc, dar nervos pe suporteri

La finalul partidei, antrenorul Universității Craiova, Mirel Rădoi (44 de ani), s-a declarat mulțumit de prestația echipei, dar a recunoscut că a avut o criză de nervi imediat după golul de 1-0. Motivul? Atitudinea unor suporteri aflați chiar în spatele băncii de rezerve.

”Ne-am asigurat că până la pauza pentru echipele naționale vom fi pe prima poziție. E o victorie mai târzie, dar pe care nu o poate pune nimeni la îndoială. Trebuie să avem mai multă răbdare. Per total, sunt mulțumit. Poate din prea multă dorință s-au precipitat în unele momente și și-au părăsit pozițiile.

Noi am premeditat să avem un doi contra unu între linii, să-l prindem pe Mateiu doi contra unu, iar Cicâldău să primească mingea între linii. Am ajuns de multe ori cu mingea acolo, dar Steven și-a părăsit poziția, s-a dus mult în lateral și nu am avut continuitate.

Mă cert cu banca de multe ori. Din păcate, sunt episoadele astea, nu pot să mă abțin. Sunt și eu om, și eu sunt netuns de o lună de zile, și eu mă bărbieresc de o lună în pungă în avion. Nu ai cum la 1-0 să cerți jucătorii, nu ai cum la 1-0 să spui despre X sau Y. Să vină și să conducă ei dacă știu mai mult fotbal.

Nu e vorba despre certat, că de pe scaun toată lumea știe fotbal. E vorba despre reacții. Înțeleg că toată lumea vrea să câștige, dar trebuie să înțeleagă că jucătorii sunt oameni. Nu avem ce face. Nu mă doare, sunt obișnuit, viața a fost dură cu mine de mic. Cu durerea, e greu. Va trebui să caut concentrare pe alte lucruri, că se va găsi probabil ceva și dacă vom câștiga campionatul”, a declarat Mirel Rădoi.

Retur decisiv cu Istanbul Bașakșehir

Oltenii se pregătesc acum pentru unul dintre cele mai importante meciuri din acest sezon: returul cu Istanbul Bașakșehir, programat joi, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport.

Tehnicianul Universității Craiova este convins că sprijinul publicului va fi decisiv pentru calificare.

”Depinde foarte mult de comportamentul lor, dacă sunt alături sau împotriva echipei. Să sperăm că nu e nimic grav cu Baiaram, vedem mâine după ce va face investigații”, a spus Mirel Rădoi.

Craiova, moral bun înaintea confruntării europene

Succesul cu Petrolul readuce încrederea în tabăra Universității Craiova, care intră cu un moral excelent în disputa europeană. Echipa lui Rădoi are șansa de a scrie o nouă pagină importantă în istoria clubului, iar victoria din campionat poate fi motorul unui nou succes pe plan internațional.

Foto: iamsport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.