Rapid București a încercat să dea lovitura pe finalul perioadei de mercato, însă planurile giuleștenilor nu s-au materializat așa cum sperau. Clubul din Grant a dorit să aducă doi jucători de la CFR Cluj, însă doar unul dintre ei a ajuns sub comanda lui Costel Gâlcă.

Două ținte, un singur transfer reușit

Alin Fică (24 de ani) și Leo Bolgado (27 de ani) erau pe lista Rapidului, iar discuțiile dintre cele două cluburi păreau să se fi încheiat cu succes. În cele din urmă, doar fundașul brazilian Bolgado a fost legitimat, în timp ce mutarea lui Alin Fică s-a prăbușit chiar în ultima zi de mercato, pe 8 septembrie.

”A picat transferul, nu am reușit să ne înțelegem cu jucătorul și impresarul. Mi se părea normal să nu ieșim public și să vorbim despre un transfer care a picat. Dacă nu s-a ajuns, nu s-a ajuns la un numitor comun. Sunt multe inepții pe care le spune domnul Marinescu. O să spun cum s-a întâmplat. Poate să confirme și domnul Marinescu.

Noi ne-am înțelesc cu CFR pentru o sumă de transfer, negocierile au mers ok. Apoi l-am anunțat pe domnul Marinescu, mai erau doar câteva bonusuri de discutat cu CFR. Am trimis o ofertă.

Mauro (n.r. Mauro Pederzoli, director sportiv Rapid) a ținut legătura cu domnul Marinescu. Am trimis o ofertă bună pentru Fică, trei ani, plus un an, un contract bun pentru România. E în jurul sumei de 12.000 de euro.

Ni s-a răspuns cu o contraofertă, nu cu o mie de euro. Nu a fost dublu, nu 24.000 de euro. Bonusuri pe care nu le-am mai văzut. Bani la semnătură, mulți se plătesc pentru un jucător care vine liber. Sumele erau foarte mari”, a spus Angelescu, la Digi Sport.

Agentul lui Fică acuză clubul Rapid

Lucian Marinescu, agentul mijlocașului și fost jucător al Rapidului, a reacționat dur după ratarea transferului. Acesta a declarat că giuleștenii și-au retras oferta în ultimul moment, deși inițial ajunseseră la o înțelegere cu fotbalistul și CFR Cluj. Potrivit lui Marinescu, directorul sportiv Mauro Pederzoli a transmis ulterior că Rapid s-a orientat către un alt jucător.

Victor Angelescu explică situația

Victor Angelescu, președintele Rapidului și acționar minoritar, a intervenit la Fotbal Club, unde a clarificat situația. Oficialul giuleștean a subliniat că negocierile cu Alin Fică au fost avansate, dar că discuțiile finale nu au mai dus la un acord.

”E prima dată când ne pică un transfer de la CFR Cluj. Diferențele sunt foarte mari. Noi nu putem să ne apropiem de așa ceva. Dacă dădeam salariul, era în primii 2-3 jucători din lot. Noi am spus că nu avem cum să ne apropiem.

Domnul Marinescu i-a sunat pe cei de la CFR și le-a zis că a picat transferul, ne-a sunat și pe noi că sunt diferențe mari. Asta a fost discuția pe la 18:00.

La ora 23:00, l-a contactat pe Mauro și a întrebat dacă putem face o contraofertă, apropiată de prima a noastră. Nu se poate face așa ceva. Ce să înțelegem din asta?

Cât sunt eu președinte și Mauro director, noi avem o strategie clară. Principiul e mult mai important. Bănuiesc că jucătorul își dorea să vină la noi.

Îmi pare rău, dar lumea trebuie să înțeleagă că dacă te dorește Rapid, nu îți crește salariul de cinci ori. Dar nu mi se pare normal să vorbesc, dar dacă a ieșit domnul Marinescu…”, a mai spus Angelescu.

Este definitiv transferul ratat?

Întrebat dacă Rapid va mai reveni asupra mutării în viitor, Angelescu nu a exclus complet varianta, dar a lăsat de înțeles că, cel puțin pentru moment, subiectul Alin Fică este închis.

”Nu știu. Vedem pe viitor. Deocamdată e închisă pista. Nu am reușit să-l aducem, dar avem destui mijlocași. Nu căutăm pe cineva liber. Nu mai cautăm pe nimeni”, a conchis Angelescu, la Fotbal Club.

Cu această situație tensionată pe final de mercato, Rapid reușește doar parțial planul de întărire a lotului. Dacă Leo Bolgado a devenit rapidist, rămâne de văzut dacă Alin Fică va mai avea vreodată șansa să îmbrace tricoul vișiniu.

Foto: historia.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.