Elena Marin, una dintre cele mai apreciate concurente de la Survivor All Stars, a vorbit deschis despre cum și-a gestionat banii câștigați în cadrul reality show-ului de la Pro TV, dar și despre începuturile sale în televiziune.
Primele investiții după Survivor All Stars
Fosta concurentă a mărturisit că a fost atentă la modul în care și-a administrat câștigurile și a ales să investească în proiecte care îi aduc stabilitate. Chiar dacă nu a intrat în detalii legate de sumele cheltuite, Elena a recunoscut că banii din Survivor i-au oferit șansa de a-și îndeplini câteva planuri importante.
„Mi-am deschis o școală de dans, în care mi-am pus tot sufletul și toate resursele. Sunt extraordinar de entuziasmată. Primul onorariu de la Survivor l-am investit în această școală. Acum încerc să reinvestesc, să fac acest business într-adevăr să crească cât mai mult în continuare și să-mi fac micile plăceri, că până la urmă este importantă și munca, dar și plăcerile sunt importante.
Vacanțe, să ajut oamenii din jurul meu, pentru că mi se pare foarte important – din păcate, nu toți avem posibilitatea poate de un job foarte bine plătit. Inclusiv nepoțelelor, pur și simplu, simt nevoia să le fac toate poftele. Cea mică are 4 ani și cea mare 17 ani.
E o diferență mare între ele, dar sunt amândouă adorabile și delicioase. Practic să ajut oamenii din jur, să îmi fac eu micile plăceri și să reinvestesc în școală”, a povestit Elena Marin pentru Unica.
Debutul în televiziune: „Surprize, Surprize”
Puțini știu că primul job al Elenei Marin a fost la celebra emisiune „Surprize, Surprize”, difuzată la TVR 1. Ea a făcut parte din trupa de balet a show-ului, iar experiența a fost una definitorie pentru cariera ei.
Elena Marin a fost încântată de colaborarea cu Andreea Marin
Elena a vorbit și despre legătura pe care o păstrează cu foștii colegi, dar și despre cum o percepea pe Andreea Marin, supranumită „Zâna Surprizelor”.
„Primul job pe care l-am avut în televiziune a fost la Surprize, Surprize în corpul de balet. Știu că eram minoră, că au semnat părinții mei pentru mine. Am intrat așa ușor, cu pași mici și curați în acest domeniu.
Chiar am avut o reuniune. De fiecare dată ne amintim cu drag de acele momente, au trecut anii peste noi. Andreea era la fel cum este, de altfel, și acum, doar că era mult mai energică și mult mai vulcanică așa ca persoană.
A fost ideea producătorilor această reuniune și a noastră cumva ca și echipă. Avem o fată care a lucrat în producție și întotdeauna, în fiecare an, ține foarte mult să ne revedem, mai ales că ne-am schimbat, mai ales că avem cumva fiecare a luat-o poate pe drumuri diferite și avem foarte multe de povestit. Andreea de fiecare dată a venit, inclusiv Cove a venit, Horia Brenciu, toată gașca pe care am avut-o se reunește.
Am mers la un restaurant, mulți dintre ei au copii și spun: ok, eu nu pot să stau mai mult de două ore. Niciodată nu se ține cont de asta, ne întindem până seara, stăm acolo multe ore”, a spus Elena Marin pentru Unica.
Astăzi, Elena Marin este recunoscută nu doar pentru cariera ei artistică, ci și pentru puterea și ambiția demonstrate în cadrul competiției Survivor All Stars, care i-a schimbat atât viața personală, cât și traseul profesional.