David Miculescu a fost dus de urgență la spital după ce s-a accidentat. FCSB a debutat cu o victorie în faza grupelor Cupei României Betano, impunându-se miercuri seară, la Bistrița, în fața formației Gloria, însă succesul a fost umbrit de o nouă problemă medicală în lotul roș-albaștrilor.
David Miculescu (24 de ani), unul dintre jucătorii de bază ai echipei, a fost nevoit să părăsească terenul accidentat, după o intervenție dură a unui adversar.
FCSB a trimis un „mix” de titulari și rezerve
Pentru partida de la Bistrița, antrenorul Elias Charalambous (45 de ani) a ales o formulă echilibrată, menajând o parte dintre titularii obișnuiți, dar oferind șanse jucătorilor care au evoluat mai puțin până acum. Printre aceștia s-au numărat Dăncuș, Kiki și Zima, care au început meciul din primul minut.
De asemenea, Charalambous a mizat și pe câțiva dintre liderii echipei, printre care David Miculescu, jucătorul care și-a câștigat treptat locul în primul „11” al campioanei.
”A fost important că am câștigat. Am marcat două goluri în prima repriză. Puțină lipsă de concentrare ne-a făcut să luăm gol. Acum trebuie să ne recuperăm pentru meciul următor.
Cred că trebuia să închidem meciul mai devreme. Când îi dai adversarului șansa de a marca, trebuie să suferi până la final. Mă bucur că am câștigat un jucător tânăr, Dăncuș.
Nu ne gândim că urmează multe deplasări, le vom lua meci cu meci”, a spus Charalambous, la flash-interviu.
David Miculescu, accidentare serioasă după o intrare dură
În minutul 59, Miculescu a scăpat pe contraatac, îndreptându-se singur spre poarta lui Avram, însă a fost faultat din spate de Vișinar, care a încercat o intervenție prin alunecare. Fundașul celor de la Gloria Bistrița a atins mingea, dar și glezna lui Miculescu, care a căzut imediat pe gazon, acuzând dureri puternice.
După câteva momente de îngrijorare, jucătorul FCSB-ului a fost înlocuit de Alexandru Stoian, schimbare care nu era prevăzută inițial de stafful tehnic.
”David Miculescu a fost transportat cu ambulanța la spital. Vom afla mai multe detalii mâine dimineață (n.r. joi)”, spus Charalambous, la flash-interviu.
Atacantul a suferit o entorsă, scrie golazo.ro. Cu toate acesta, nu va fi la dispoziția antrenorului său pentru meciul de la sfârșitul săptămânii cu U Cluj, dar va reveni pentru cel de joi cu Basel, din Europa League.
FCSB, victorie cu emoții la Bistrița
Deși a avut parte de momente tensionate din cauza accidentării lui Miculescu, FCSB a reușit să se impună în fața Gloriei Bistrița, în primul meci din grupele Cupei României Betano. Roș-albaștrii continuă parcursul bun din acest sezon, însă accidentarea lui Miculescu reprezintă un motiv serios de îngrijorare pentru stafful tehnic înaintea confruntărilor din Superliga României.
Foto: fanatik.ro









Hi, how have you been lately?