Zeljko Kopic a vorbit despre plecarea atacantului. Situație tensionată la Dinamo București. Stipe Perica (30 de ani) pare să fi ajuns la final de drum în „Ștefan cel Mare”, după ce nu a fost inclus nici măcar în lot la meciul cu Petrolul, încheiat 1-1, vineri seară, pe stadionul Arcul de Triumf. Decizia nu a avut legătură cu probleme medicale, iar plecarea atacantului croat devine tot mai probabilă.
Zeljko Kopic a confirmat
La finalul partidei cu Petrolul, antrenorul Zeljko Kopic a declarat că Stipe Perica este în continuare jucătorul lui Dinamo, însă a admis că există interes concret din partea altor cluburi. Tehnicianul croat a lăsat să se înțeleagă că viitorul atacantului va fi decis în perioada imediat următoare.
”Cu Perica avem discuții. A avut contacte cu câteva cluburi și vom știi mai multe zilele viitoare. E jucătorul nostru, dar are câteva opțiuni. Vom vedea”, a spus Kopic.
Surse din jurul clubului susțin că una dintre echipele care s-au interesat de Perica în această iarnă este Sporting Gijon, formație din liga secundă a Spaniei. Mutarea ar putea reprezenta o soluție atât pentru jucător, cât și pentru Dinamo, care încearcă să își optimizeze lotul înainte de finalul sezonului regulat.
De la început promițător la sezon sub așteptări
Stipe Perica a fost adus la Dinamo în februarie 2025 și are contract valabil până în iunie 2027. La început, atacantul a impresionat: în a doua parte a sezonului trecut a marcat 6 goluri în 16 partide, devenind rapid una dintre piesele importante din ofensiva „câinilor”.
Actuala stagiune a fost însă mult sub așteptări. Problemele medicale l-au limitat la doar 16 apariții în acest sezon, iar randamentul ofensiv a scăzut drastic: doar două goluri marcate.
Mai mult, prestațiile sale au fost criticate public. Administratorul special Andrei Nicolescu i-a reproșat numărul mare de ratări, în special ocazia uriașă din meciul cu FC Botoșani, când, la scorul de 1-1, în minutul 78, Perica a scăpat singur cu portarul Giannis Anestis, dar a finalizat slab, direct în acesta. Faza a cântărit greu în economia jocului și a alimentat nemulțumirile din conducere.
Cât valorează Perica și ce urmează pentru Dinamo
Potrivit Transfermarkt, Stipe Perica are o cotă de piață de 550.000 de euro. Contractul său cu Dinamo este valabil până în vara anului 2027, ceea ce înseamnă că o eventuală despărțire s-ar putea face fie prin transfer definitiv, fie prin împrumut.
În paralel, Zeljko Kopic a subliniat că echipa sa se așteaptă la meciuri extrem de dificile în continuare și că obiectivul principal este acumularea a cât mai multe puncte până la finalul sezonului regulat. În acest context, stabilitatea lotului devine esențială.
”Fiecare echipă are capacitatea de a creşte, de a deveni mai bună, iar asta este exact ceea ce se întâmplă acum. Unele echipe cresc şi fac lucrurile şi mai complicate în privinţa pay-off-ului şi va fi o luptă foarte interesantă şi mare pentru locul 6 până la ultimul meci.
Dar acest lucru este bun pentru fotbalul românesc, pentru suporteri. Chiar mă bucur de acest campionat. Avem o competiţie interesantă, avem multe echipe care luptă pentru play-off. De asemenea, echipele de jos vor să strângă cât mai multe puncte pentru a avea un start bun în play-out şi fiecare meci este interesant.
Ştim că ne aşteaptă meciuri dificile, dar nu există meciuri uşoare, nu există puncte uşoare. Trebuie să fim stabili, să jucăm cel mai bun fotbal posibil şi la finalul sezonului regulat să avem cât mai multe puncte.
După aceea vom vedea unde suntem şi care poate fi ambiţia pentru play-off. Dar mai întâi trebuie să strângem punctele necesare pentru a fi în cursă, pentru a ajunge în această poziţie de play-off, să avem prestaţii bune şi apoi vom vedea”, a declarat acesta.
Pentru Dinamo, următoarele zile pot aduce o schimbare importantă în compartimentul ofensiv. Pentru Stipe Perica, iarna aceasta ar putea însemna un nou început – departe de București.
Foto: fanatik.ro








