Mario Felgueiras a venit cu o veste bună. Universitatea Craiova pregătește o campanie spectaculoasă de transferuri pentru sezonul viitor, iar noul proiect din Bănie începe să prindă contur sub coordonarea directorului sportiv Mario Felgueiras. Oficialul oltenilor a anunțat că există deja mai mulți jucători importanți interesați să ajungă la echipa care visează din nou la titlul din Superliga și la performanțe europene.
După un sezon în care Universitatea Craiova a arătat forță și a câștigat tot în plan intern, conducerea clubului vrea să ridice nivelul lotului și să aducă fotbaliști capabili să facă diferența imediat. Mario Felgueiras a transmis că strategia clubului este una clară: construirea unei echipe dominante în România.
Mario Felgueiras are lista făcută
Surse din jurul clubului susțin că oltenii analizează mai multe variante din campionate puternice din Europa, iar departamentul de scouting lucrează deja la câteva mutări considerate prioritare. Craiova încearcă să profite și de relațiile dezvoltate de Mario Felgueiras în fotbalul portughez și internațional, acolo unde fostul portar are conexiuni importante după cariera sa de jucător și impresar.
Oficialii clubului caută în special întăriri pentru compartimentul ofensiv și pentru zona defensivă, unde antrenorul își dorește mai multă experiență și viteză. În ultimele luni, Universitatea Craiova a început deja procesul de reconstrucție a lotului, iar transferul lui Alexandru Iamandache a fost doar primul pas dintr-o campanie de mercato care se anunță extrem de agresivă.
„Avem câteva procese de recruitment. Facem analiză. Normal, antrenorul participă, dar jucătorii sunt aduși de club. Că dacă antrenorul pleacă, jucătorii rămân la club. E ceva ce s-a discutat de când am venit aici. Clubul trebuie să ia jucătorii care îi convin clubului, nu antrenorului. Antrenorul face parte din acest proces când clubul propune 3-4 jucători.
Antrenorul decide și el. (n.r. – Lista e lungă de scouting?) Avem trei oameni, dar și mai multe platforme cu care urmărim jucători. (n.r. 40-50 de jucători urmăriți?) Pe săptămână! Minim. Mai mult de 100 de jucători sunt monitorizați, dar e o bază foarte mare. Sunt jucători foarte interesați. Dar acum suntem fericiți cu ce lot avem. Noi trebuie să fim pregătiți dacă pleacă cineva”, a spus Mario Felgueiras, potrivit Fanatik.
În același timp, conducerea clubului analizează și posibile plecări. Mai mulți jucători au atras atenția echipelor din străinătate după evoluțiile bune din acest sezon, iar Universitatea Craiova ar putea încasa sume importante în vară. Mario Felgueiras a lăsat să se înțeleagă că orice ofertă importantă va fi analizată, însă obiectivul principal rămâne construirea unei echipe capabile să lupte constant pentru campionat.
Suporterii olteni așteaptă cu entuziasm anunțurile oficiale, mai ales că în ultimele sezoane clubul a fost foarte activ pe piața transferurilor. Atmosfera din jurul echipei este una excelentă, iar conducerea speră ca noile achiziții să transforme Universitatea Craiova într-o candidată serioasă la titlu încă din startul noului sezon.
Planul lui Mario Felgueiras este unul ambițios și pare să aibă susținerea totală a patronatului din Bănie. Cu un proiect stabil, investiții importante și un stadion mereu plin, Universitatea Craiova a redevenit una dintre forțele dominante ale fotbalului românesc.
Foto: prosport.ro








