Înfrângerea suferită de Dinamo în fața rivalei FCSB, scor 1-2 după prelungiri, în finala barajului pentru calificarea în preliminariile UEFA Conference League, a lăsat urme adânci în tabăra „câinilor”. La finalul unui meci dramatic disputat pe Arena Arcul de Triumf, președintele clubului, Andrei Nicolescu, a avut una dintre cele mai sincere reacții de după terminarea sezonului.

Oficialul dinamovist nu și-a ascuns dezamăgirea și a recunoscut că rezultatul l-a afectat puternic. Dinamo a fost la doar câteva minute de a păstra speranțele pentru o calificare europeană, însă golul decisiv marcat de FCSB în prelungiri a schimbat complet soarta confruntării.

Dinamo a ratat un obiectiv uriaș

Partida a început cu avantajul roș-albaștrilor, care au deschis scorul încă din minutul 10 prin Joyskim Dawa. Dinamo a revenit în repriza secundă și a egalat prin Mamoudou Karamoko, reaprinzând entuziasmul suporterilor. Totuși, în minutul 107, Ofri Arad a înscris golul care a trimis FCSB în preliminariile Conference League.

Pentru Dinamo, meciul avea o încărcătură specială. Clubul spera să revină în competițiile europene după o perioadă lungă de absență, iar calificarea ar fi reprezentat un pas important în procesul de reconstrucție început în ultimii ani.

Andrei Nicolescu a transmis că trei jucători ajung la final de contract: Georgi Milanov, Valentin Țicu și Jordan Ikoko. În schimb, cu Eddy Ghanore încă se negociază

”Boateng pleacă, da. Cu Eddy Gnahore o să vorbim, dar e timp de vacanță. Nu e clar că pleacă. La final de contract mai sunt Milanov, Ikoko și Țicu.

Vom vedea ce va fi. Dacă pleacă 6 jucători, pe langă că mai sunt jucători care sunt la o vârstă la care putem să-i împrumutăm, putem transfera vreo 6 jucători.

Suntem în discuții cu trei jucători. Abia acum începem să discutăm la modul serios”, a spus Andrei Nicolescu.

Andrei Nicolescu: „Îmi venea să mă bat peste gură”

La scurt timp după fluierul final, Andrei Nicolescu a vorbit despre starea de spirit din vestiar și despre sentimentul de frustrare acumulat după ratarea obiectivului. Oficialul lui Dinamo a mărturisit că anumite declarații făcute înaintea meciului l-au urmărit după înfrângere și că reacția emoțională a fost una extrem de puternică.

”Dezamăgire. Este un sezon în care ne propunem la început de sezon anumite lucruri, iar senzația la final este aceeași: dezamăgire.

Un meci slab al nostru, într-adevăr. S-au întâmplat destul de multe. L-am pierdut de dimineață pe Pușcaș, care s-a accidentat cu FC Argeș. N-am fost în stare să-l aducem, complicat de explicat.

Vorbeam cu niște prieteni și le spuneam că îmi e frică să nu ne dea gol înainte de minutul 10, până să intre galeria. Îmi venea să mă bat peste gură că s-a și întâmplat”, a declarat Andrei Nicolescu la Fotbal Club.

Deși dezamăgirea este uriașă, conducerea clubului încearcă să privească înainte și să transforme acest eșec într-un punct de plecare pentru sezonul următor. Nicolescu a transmis că proiectul început la Dinamo continuă și că echipa trebuie să învețe din momentele dificile pentru a reveni mai puternică.

Schimbări importante în lot după finalul sezonului

La doar o zi după partida cu FCSB, Andrei Nicolescu a confirmat că urmează modificări importante în lot. Mai mulți jucători au ajuns la final de contract, iar clubul pregătește deja campania de transferuri pentru noul sezon.

Printre numele care ar putea părăsi gruparea din Ștefan cel Mare se află Kennedy Boateng, Georgi Milanov, Jordan Ikoko și Valentin Țicu, în timp ce situația lui Eddy Gnahore rămâne încă incertă. Conducerea analizează mai multe variante pentru întărirea echipei și încearcă să construiască un lot capabil să lupte din nou pentru obiective importante.

Dinamo promite revanșa

Chiar dacă finalul sezonului a fost unul dureros, mesajele venite din interiorul clubului transmit aceeași idee: reconstrucția continuă. Jucătorii și conducerea consideră că echipa a făcut progrese importante în ultimele luni și că ratarea calificării europene nu trebuie să șteargă evoluția pozitivă din acest sezon.

Pentru suporterii dinamoviști, înfrângerea cu FCSB rămâne una greu de digerat, mai ales prin modul în care s-a produs. Totuși, oficialii clubului sunt convinși că experiența acumulată în această stagiune poate reprezenta fundația unui viitor mult mai solid pentru formația din Ștefan cel Mare.

Foto: as.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.