Ștefan Baiaram este tot mai aproape de despărțirea de Universitatea Craiova. Internaționalul român se află în centrul unor negocieri avansate cu Anderlecht, iar surse din apropierea discuțiilor susțin că diferențele dintre oferta clubului belgian și pretențiile financiare ale oltenilor s-au redus considerabil.

Anderlecht a trecut la negocierile finale

Interesul formației belgiene pentru Ștefan Baiaram nu mai este un secret. Oficialii lui Anderlecht îl monitorizează de mai mult timp pe extrema Universității Craiova, iar evoluția excelentă din debutul campaniei europene a convins clubul să intensifice tratativele.

Potrivit informațiilor apărute în presa sportivă, cele două cluburi au ajuns în faza finală a negocierilor, iar un acord este mai aproape ca niciodată.

„Sunt foarte bucuros pentru că am trei trofee. Este ceva extraordinar pentru noi. Chiar nu visam la acest lucru. Cred că e pentru prima dată în istoria Universității Craiova când câștigă trei trofee într-un an. Mă bucur că am făcut-o noi și sunt mândru.

Momentan nu pot să vorbesc (n.r despre transfer). E devreme. Pe viitor veți vedea și dumneavoastră ce se va întâmpla. Da, îmi doresc să joc cu Universitatea Craiova în Champions League, în grupe.

Știu că e foarte greu, dar pentru asta muncim și credem în șansa noastră. Ar fi foarte frumos să aducem niște echipe mari din Europa la Universitatea Craiova”, a spus Baiaram, citat de sport.ro.

Golul spectaculos din Europa i-a impresionat pe belgieni

Ștefan Baiaram și-a confirmat forma excelentă chiar în primul meci european al sezonului. Atacantul Universității Craiova a deschis scorul după doar câteva minute, cu un șut spectaculos de la distanță, în victoria clară obținută de formația din Bănie.

Scouterii lui Anderlecht au fost prezenți la partidă, iar prestația fotbalistului român a întărit convingerea că acesta poate face pasul către campionatul Belgiei.

”Nu a fost deloc ușor. Puteam să înscriem destule goluri, am ratat foarte mult. Din păcate, nu am înscris mai mult, dar ne bucurăm că am câștigat și ne-am calificat, ăsta a fost obiectivul nostru. Eu sunt mândru de mine că am dat tot, nu am ce să-mi reproșez. La finalizare puteam să fac mai mult, o să exersez mai mult la antrenamente, dar per total sunt mulțumit.

Nu a fost vorba de relaxare. Mister ne-a spus că nu e un meci ușor, au avut și ei destule ocazii în prima repriză, dar după pauză ne-am trezit. Va fi un meci foarte greu (n.r. cu Levski Sofia), pe teren propriu e un adversar dificil. Au fani mulți, au câștigat 4-0, ne va aștepta un meci foarte greu acolo, dar returul va fi la noi acasă și cu siguranță ne vom califica”, a mai spus Ștefan Baiaram.

Universitatea Craiova speră la o sumă importantă

Conducerea campioanei României nu este dispusă să renunțe ușor la unul dintre cei mai importanți jucători din lot. Baiaram este evaluat la aproximativ 5 milioane de euro și reprezintă unul dintre cele mai valoroase produse ale academiei clubului.

În trecut, Universitatea Craiova ar fi refuzat inclusiv o ofertă de 7 milioane de euro, semn că oficialii olteni au avut întotdeauna încredere în potențialul fotbalistului.

”Nu vreau să vorbesc despre acest lucru, sunt aici momentan și pe viitor o să văd ce se va întâmpla. Eu mi-am dorit cel mai mult să iau titlul cu Universitatea Craiova, sunt mândru de ce am realizat la această echipă”, a adăugat Baiaram.

Un produs al academiei care a devenit lider în Bănie

Ștefan Baiaram evoluează la prima echipă a Universității Craiova din 2019 și s-a impus rapid ca unul dintre cei mai constanți jucători din SuperLiga.

În tricoul alb-albastru, atacantul a adunat aproape 250 de meciuri oficiale, reușind să înscrie 49 de goluri și să ofere 23 de pase decisive. Evoluțiile sale l-au adus și în circuitul echipei naționale a României.

Transferul poate deveni unul dintre cele mai importante ale verii

Dacă negocierile se vor încheia cu succes, mutarea la Anderlecht ar reprezenta cel mai important pas din cariera lui Ștefan Baiaram și una dintre cele mai importante vânzări realizate de Universitatea Craiova în ultimii ani.

Pentru clubul belgian, internaționalul român este văzut drept un fotbalist capabil să aducă viteză, creativitate și eficiență în ofensivă, iar impresiile lăsate în ultimele săptămâni au accelerat discuțiile dintre cele două părți.

Foto: as.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.