Alexandru Mitriță nu exclude să plece din Bănie. Universitatea Craiova a obținut o victorie importantă în etapa a 10-a a SuperLigii României, impunându-se cu scorul de 2-1 în fața lui Dinamo București. Partida, disputată într-o atmosferă tensionată, a fost un adevărat test de caracter pentru echipa olteană, care a revenit spectaculos după ce a fost condusă în prima repriză.
Bucureștenii au deschis scorul repede, prin Andrei Mărginean, în minutul 12, profitând de o eroare în defensiva Craiovei. „Câinii roșii” păreau că au intrat pe o traiectorie bună, însă pauza a schimbat complet dinamica meciului.
Oltenii au revenit pe teren mult mai hotărâți, iar David Barbu a restabilit egalitatea imediat după reluare, în minutul 46. Apoi, în minutul 61, Alex Mitriță a adus victoria echipei sale, cu un gol spectaculos care a electrizat tribunele.
Alexandru Mitriță, între bucurie și incertitudine
La finalul confruntării, Alex Mitriță s-a arătat mulțumit de prestația echipei sale și de rezultat. Totuși, întrebat despre viitorul său la club, Mitriță (30 de ani) a admis că o eventuală plecare în perioada de mercato nu este exclusă.
”Un meci important pentru noi, trebuia să terminăm cu bine, ne doream victoria să terminăm pe locul trei. Ne-am dorit să ne batem la campionat, dar nu am reușit. AM avut momente bune, mai puțin bune, dar sunt mândru de băieți. Meritam mai mult anul ăsta.
Știe cel mai bine să ne motiveze (n.r. Mirel Rădoi) și s-a văzut că am fost o altă echipă în a doua repriză. Este greu să spun ce ne-a lipsit, dacă aveam mai multă șansă, sigur reușeam mai mult în acest an.
Un sezon foarte bun pentru mine, sunt foarte bucuros, sunt mândru de acest lucru. În acești doi ani mi-am dorit foarte mult să câștig titlul cu Craiova, acesta este visul meu. Acum vreau să merg în vacanță, să stau liniștit și apoi vom vedea ce se va întâmpla din sezonul viitor.
(n.r. Iei în calcul oferte?) Am o vârstă, am ajuns la vârsta de 30 de ani, mă gândesc la binele familiei. Oferte sunt la club, dar voi vedea după vacanță ce se va întâmpla. Da, sunt șanse să plec, dar v-am vreau să mă liniștesc. Au fost doi ani grei, dar voi lua o decizie alături de familia mea și de club. Vedem ce oferte sunt”, a spus Alex Mitriță.
Trei puncte vitale pentru olteni
Cu această victorie, Universitatea Craiova a terminat pe poziția a 3-a în clasament. De partea cealaltă, Dinamo continuă să caute echilibrul și stabilitatea.
Universitatea Craiova a demonstrat din nou că este o echipă capabilă să gestioneze momente dificile și să revină pe tabela de marcaj. Victoria cu Dinamo nu doar că aduce moral, ci și semnalează o echipă care vrea să lupte până la capăt. Rămâne însă de văzut dacă Alex Mitriță va continua în Bănie și în sezonul viitor sau dacă va alege un nou drum în carieră.
Foto: 3minute.net