Alexandru Musi a recunoscut că nu avea ce să facă în fața suporterilor. Dinamo București a obținut doar un punct în etapa a doua a SuperLigii, după 0-0 pe teren propriu împotriva celor de la FC Botoșani. Meciul a fost marcat de ratări importante de ambele părți, dar și de un gol anulat al „câinilor roșii”.
Cătălin Cîrjan a reușit să înscrie în minutul 57, însă bucuria dinamoviștilor a fost curmată rapid de asistent, care a semnalizat o poziție de offside la faza premergătoare golului. Pe final, moldovenii au ratat ocazia meciului: în minutul 89, Mailat a șutat puternic din interiorul careului, dar Sivis a avut o intervenție salvatoare și a păstrat tabela neschimbată.
Alexandru Musi: ”Vă dați seama, suntem dezamăgiți”
După meci, Alexandru Musi a fost întrebat dacă a respectat tradiția de la Dinamo, aceea de a înjura rivala FCSB după partidă. „Am auzit și eu de această tradiție”, a răspuns tânărul jucător, fără a intra în detalii.
”Noi am fost echipa mai bună, am controlat jocul. A fost un rezultat neechitabil. Vă dați seama, suntem dezamăgiți. Am controlat jocul, dar așa e fotbalul.
Nu cred c-o să conteze rezultatul în lupta pentru play-off, sunt puncte pierdute, dar mergem înainte și dăm totul la următoarele meciuri. M-am simțit foarte bine, mi-a ieșit totul azi, dar mi-a lipsit doar golul. Suntem ca o familie aici la Dinamo și vom reuși să facem lucrurile cum trebuie.
Poate să vorbească cine vrea, pe mine nu mă interesează, eu îmi fac treaba pe terenul de fotbal. Vă dați seama, ce puteam să fac, să nu mă alătur?”, a spus fotbalistul de 21 de ani, transferat de la FCSB la Dinamo vara aceasta.
Raul Opruț: ”Am învățat din greșeli”
La rândul său, fundașul lateral Raul Opruț a preferat să vadă partea pozitivă a remizei albe cu Botoșani.
”Cred că trebuie să vedem partea plină a paharului în astea două meciuri. Am dominat cum o facem mereu, doar că nu am reușit să dăm gol.
Jucătorii noi care au venit, au calitate, se vede asta pe teren. E normal, mai au nevoie de timp să se integreze în jocul nostru, dar au timp. Cred că unii deja s-au integrat și au înțeles ce-și dorește Mister de la ei.
Astăzi chiar am fost calm, am avut o singură discuție cu el. Am învățat din greșeli, pentru că anul trecut am luat două roșii, dar sunt mai calm acum.
A fost destul de cald, chiar s-a simțit la pauză. Ne bucurăm că am ieșit sănătoși, am încercat să avem ritm, s-a văzut că am rămas fără ritm pe final”, a spus Raul Opruț.
În etapa viitoare, Dinamo va întâlni Universitatea Craiova, într-un duel dificil, în care echipa lui Kopic are nevoie urgentă de victorie pentru a prinde încredere la startul acestui sezon.
Foto: as.ro