Alexandru Roșca, revelația meciului de la Ploiești. Dinamo București continuă forma excelentă din SuperLiga României și s-a impus cu 3-0 pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, în etapa a 9-a. Dacă golurile au fost marcate de Cătălin Cîrjan (44’), Danny Armstrong (60’) și Maxime Sivis (90+6’), unul dintre eroii partidei a fost portarul Alexandru Roșca (21 de ani), titularizat surprinzător în locul camerunezului Devis Epassy.

Alexandru Roșca, meci fără gol primit

Cu doar câteva ore înainte de fluierul de start, Devis Epassy a acuzat probleme medicale, iar antrenorul Zeljko Kopic (47 de ani) a decis să-i acorde șansa lui Roșca. Goalkeeper-ul tânăr al „câinilor” nu a dezamăgit: a avut intervenții sigure și a păstrat poarta intactă într-un meci considerat dificil.

La final, Roșca și-a arătat bucuria pentru victoria clară obținută de Dinamo și a vorbit despre lupta pentru titularizare

”A fost o perioadă grea, dar în care m-am antrenat foarte, foarte bine. Nu pot să zic că am pus capul jos, pentru că am fost scos din poartă. Cred că ăsta este un mare plus.

Nu mi-a picat bine, clar, dar știam că șansa îmi va veni! Vreau să joc, asta în mod clar. Mă bucur că am câștigat la scor, iar altfel nu se putea mai frumos. Mă bucur că suntem acolo sus și sper să câștigăm și următorul meci.

Nici la început, când am avut acele 3 meciuri fără victorie, nu a fost o atmosferă foarte proastă. Știam că vom reveni și atunci jucasem bine, chiar dacă nu am avut rezultate.

Este greu să vezi un play-off fără CFR și fără FCSB. Vrem să ne luptăm la titlu și la Cupă, la tot ce se poate. Vrem să câștigăm tot, dar trebuie să avem răbdare iar rezultatele vor veni”, a declarat Alexandru Roșca.

În primele trei etape ale SuperLigii, Alexandru Roșca a fost alegerea principală a lui Kopic. Totuși, după transferul lui Epassy, camerunezul a apărat în următoarele cinci partide și părea să fi câștigat definitiv lupta pentru postul de titular. Duelul de la Ploiești a demonstrat că și Roșca rămâne o variantă viabilă pentru „haită”.

Dinamo urcă în clasament

Succesul cu Petrolul aduce a cincea victorie a sezonului pentru Dinamo, care acumulează 18 puncte și urcă pe locul 3 în clasament. Atmosfera din tabăra alb-roșie este una excelentă, iar competiția pentru posturi pare să fie un factor pozitiv pentru evoluția echipei.

Foto: iamsport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.