Astrit Selmani, în vârstă de 27 de ani, își va încheia aventura la Dinamo București la finalul acestui sezon, după ce nu a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului. Deși a fost golgheterul echipei în această stagiune, cu 11 reușite, atacantul kosovar a respins toate ofertele de prelungire primite din partea clubului.

Salariul, principalul obstacol în negocierile cu Dinamo

Oficialii lui Dinamo au încercat în ultima clipă să-l convingă pe Selmani să rămână, oferindu-i un salariu de 20.000 de euro pe lună. Totuși, pretențiile financiare ale atacantului s-au ridicat la 25.000 de euro pe lună, sumă pe care clubul nu și-a permis să o plătească. În plus, Dinamo nu poate oferi perspective europene jucătorilor săi din cauza problemelor financiare și a insolvenței, ceea ce a cântărit mult în decizia fotbalistului.

”Am avut discuţii înainte de a ajunge aici, înaintea acestei săptămâni, în privinţa felului meu de a juca, de a mă ajuta să-mi recapăt încrederea şi să joc fotbal.

Am vorbit cu Andrei (n.r. – Nicolescu), cu toată lumea şi ştiau că ambiţia mea e mereu să văd ce oportunităţi am, să joc fotbal în ligi de top. Am avut discuţii constructive, dar ştiau visul meu.

Nu există resentimente, joc cu inima pentru Dinamo pe teren, nu contează dacă mai am o lună sau trei de contract. Eu vin dacă mă vor înapoi, îi respect, dar ăsta e fotbalul. Uneori semnezi, alteori nu.

Toţi fotbaliştii vor să joace în competiţiile europene, dar ei lucrează la acest lucru. Acum, Dinamo e la nivel de top ca facilităţi, management şi va creşte. Nu am dubii că va fi bine cu Kopic în frunte.

Toată lumea a vorbit frumos despre mine, joc cu inima, nu mă afectează şi nu am resentimente. Am jucat două meciuri şi nu am făcut-o pe poziţia mea. Poate alţii s-ar fi plâns, dar eu accept planul antrenorului. În România, doar la Dinamo voi juca”, a declarat recent Astrit Selmani.

Sheriff Tiraspol, o destinație atractivă pentru Astrit Selmani

În acest context, Astrit Selmani a început negocieri cu Sheriff Tiraspol, campioana en-titre a Moldovei și o prezență constantă în competițiile europene. Potrivit surselor, clubul transnistrean i-a pus pe masă un salariu de 20.000 de euro pe lună, alături de bonusuri de performanță, o ofertă atractivă pentru atacantul kosovar.

Dorința lui Selmani de a evolua în cupele europene ar putea deveni realitate dacă acceptă propunerea lui Sheriff Tiraspol, o echipă cu ambiții internaționale. În prezent, cota sa de piață este estimată la 1,2 milioane de euro, conform transfermarkt.com.

Dacă transferul se va concretiza, Selmani ar putea deveni o piesă importantă în angrenajul lui Sheriff, ajutând echipa să-și continue parcursul de succes atât pe plan intern, cât și în competițiile continentale.

Foto: digisport.ro

Comentarii Facebook

1 COMENTARIU

  1. „S-a terminat hegemonia lui Sheriff Tiraspol! Cine este noua campioană a Republicii Moldova
    Fotbal
    articol scris de Digi Sport
    12.05.2024, 12:50
    Petrocub Hîncești a reușit să câștige titlul de campioană în campionatul din Republica Moldova din acest sezon. „

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.