Costel Gâlcă a recunoscut că a fost inspirat. Rapid București a obținut un egal important în fața celor de la CFR Cluj, scor 1-1, într-un meci disputat pe Giulești în etapa a doua din SuperLigă. Oaspeții au deschis scorul în minutul 25 prin Virgiliu Postolachi, însă giuleștenii au egalat imediat după pauză, în minutul 47, prin atacantul bosniac Elvir Koljic.

Costel Gâlcă a vorbit despre schimbarea lui Elvir Koljic

La finalul partidei, antrenorul Costel Gâlcă a recunoscut că a fost foarte aproape să-l înlocuiască pe Koljic la pauză, dar a decis să îi mai acorde câteva minute pe teren.

”Mi-aș fi dorit să câștigăm. Am avut o primă parte foarte proastă. În a doua repriză am ieșit cu mai mult curaj, am avut mai multă mobilitate, am ajuns și la poartă.

(n.r. La gol) Au rupt linia. Nu trebuia să iasă (n.r. Pașcanu). Aveam superioritate, stăteam bine. Am rupt linia și ne-au prins. Mă surprinde pentru că Postolachi nu e un jucător Rapid. Poate și de teama de a nu face fault pentru că era în careu, nici Ciobotariu nu a putut să intre decisiv.

Ca să fiu sincer mă gândeam de la pauză (n.r. să-l schimbe pe Koljic cu Hromada). Am zis să-i mai dau minute, poate își revine. Șansa noastră că și-a revenit pentru câteva momente și a marcat și golul ăsta important, care ne-a adus un punct.

După aceea s-a accidentat. Aveam în minte de dinainte să-l bag vârf de atac, dar nu e poziția lui. Am încercat să avem mai multă viteză în față, să încercăm să-i prindem pe contraatac”, a declarat Gâlcă.

”(n.r. conflictul dintre Dobre și Christensen) Au fost niște reproșuri, dar după aceea s-au calmat. Au vorbit, au făcut-o și după meci și s-au calmat amândoi.

Avem nevoie de mai multe lucruri, ca jucătorii să își intre în formă, să creeze relații de joc. Cu siguranță că meciurile viitoare vom arăta mult mai bine.

(n.r. Aveți nevoie și de un atacant?) Mă bucur că pe Boroan îl putem debuta meciul care vine. Nu e 100%, dar e mult mai bine. Vom vedea în zilele urmăotoare și până în septembrie ce se întâmplă.

(n.r. În ce zone v-ar mai trebui întăriri?) Deocamdată avem soluții, sunt foarte mulți mijlocași. În atac depinde ce se întâmplă în meciurile următoare.

(n.r Borza este conectat aici?) Eu am spus-o și înainte. Este conectat, astăzi a intrat foarte bine. Toți jucătorii au intrat cu o altă atitudine. Le-am spus că trebuie să fie conectați”, a mai spus antrenorul giuleștenilor.

Elvir Koljic: Am jucat cât am putut

Elvir Koljic (30 de ani) a fost titular, a jucat 63 de minute și s-a remarcat prin golul egalizator, reușind astfel să liniștească temerile suporterilor după accidentarea suferită în meciul din prima etapă, cu FC Argeș (2-0). Atunci, staff-ul medical și conducerea Rapidului au fost îngrijorați că atacantul ar putea lipsi mai multe etape, însă recuperarea a decurs bine.

„Și înainte de meci știam că va fi un meci foarte greu. Eu zic că am scos un rezultat pozitiv, pot să zic că suntem fericiți și cu un punct. Manea a dat o centrare bună și am fost omul potrivit la locul potrivit.

E bine (n.r. accidentarea din meciul cu FC Argeș), am reușit să mă recuperez. Am jucat cât am putut, sper să fiu mult mai bine meciul următor. Cu siguranță că am trecut prin perioade destul de grave, mi-au trecut acele momente prin cap, mă bucur că am scăpat și sunt ok acum. Am început puțin să simt durerea și de asta am zis să ies, am jucat puțin și cu pastile.

Atmosfera este incredibilă aici, jucăm pentru suporteri, sper să îi facem fericiți. Dobre a jucat atacant, a jucat bine, toți știm că este un jucător bun”, a declarat Elvir Koljic, la finalul partidei cu CFR Cluj.

Rapid obține astfel un punct cu vicecampioana României, într-un meci care le poate oferi încredere elevilor lui Gâlcă pentru următoarele confruntări din campionat.

Foto: digisport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.