Vara aceasta aduce noi probleme pentru Dinamo București, care continuă să piardă jucători importanți din lotul cu care a terminat sezonul trecut. După despărțirile de Arbër Hoxha Selmani, Homawoo și transferul lui Dennis Politic, clubul din Ștefan cel Mare este pe cale să-l piardă și pe Georgi Milanov, unul dintre cei mai constanți jucători ai echipei.
Milanov, aproape de o revenire în Bulgaria
Ajuns la final de contract, mijlocașul bulgar de 32 de ani nu a ajuns la un acord cu Dinamo pentru prelungire. Negocierile au eșuat, în principal din cauza unei diferențe de viziune: în timp ce Milanov dorea păstrarea salariului actual, clubul îi propunea o diminuare, anticipând un rol mai redus în echipă pentru sezonul viitor. În acest moment, jucătorul negociază cu o echipă din țara natală.
Venit la Dinamo în iarna lui 2024, Milanov a fost rapid integrat de antrenorul Zeljko Kopic, devenind un pion esențial în lupta pentru salvarea de la retrogradare. În sezonul recent încheiat, a bifat 39 de meciuri în SuperLigă și a contribuit cu 4 pase decisive, fiind unul dintre cei mai utilizați jucători din lot.
Versatil, constant și fără probleme medicale
Deși a trecut pragul de 30 de ani, Milanov a demonstrat o formă fizică remarcabilă. A fost folosit atât în centrul terenului, cât și pe partea dreaptă, acoperind cu succes mai multe poziții. Evoluțiile sale au adus stabilitate unui lot aflat în permanentă reconstrucție.
Potrivit site-ului Transfermarkt, jucătorul are o cotă de piață de 550.000 de euro. De-a lungul carierei, Milanov a evoluat pentru cluburi precum Litex Lovech, CSKA Moscova, Grasshoppers, Fehérvár, Levski Sofia și Al-Dhafra, înainte de a ajunge la Dinamo.
Probleme tot mai mari pentru Dinamo în mercato
Plecarea lui Milanov complică suplimentar planurile de transfer ale echipei. Deja în căutarea unui mijlocaș central, Dinamo va trebui să intensifice căutările pentru a compensa această pierdere. Lotul se subțiază, iar presiunea pe conducere crește, în contextul unui sezon care se anunță și mai competitiv.
La ora actuală, Dinamo dispune de un lot extins, însă cu multe necunoscute. Stipe Perica este accidentat și va rămâne la București pentru recuperare, în timp ce Cristian Licsandru va absenta, iar Raul Opruț și Cristi Mihai se vor alătura lotului după acțiunile echipelor naționale.
Lotul actual al lui Dinamo:
Portari: Alexandru Roșca, Yanis Găgeatu, Codruț Sandu, Alexandru Stoian
Fundași: Maxime Sivis, Alexandru Tabuncic, Kennedy Boateng, Răzvan Pașcalău
Mijlocași: Andrei Mărginean, Eddy Gnahore, Patrick Olsen, Luka Zujovic, Udosen Goodwin Etetim, Cătălin Cîrjan, Casian Soare, Adrian Caragea, Ionică Andrei, Antonio Bordușanu, Alexandru Musi
Atacanți: Luca Bărbulescu, Alexandru Pop, Raul Rotund, Hakim Abdallah.
Foto: as.ro