Dennis Politic speră să devină la forma sa cea mai bună. FCSB trage tare în cantonamentul de la Apeldoorn, Olanda, înaintea primului meci oficial al sezonului: Supercupa României, împotriva celor de la CFR Cluj. Partida este programată sâmbătă, 5 iulie 2025, pe Stadionul Steaua, de la ora 20:00.
Dennis Politic, revenire completă după problemele medicale
Sub comanda lui Elias Charalambous (44 de ani) și a lui Mihai Pintilii (40 de ani), lotul campioanei României se pregătește la intensitate maximă. Printre jucătorii care muncesc din greu în acest stagiu se numără și noile achiziții: Daniel Graovac, Denis Alibec și Dennis Politic.
FCSB a disputat recent un amical contra celor de la Almere City, echipă retrogradată în liga secundă olandeză, și s-a impus cu scorul de 3-2. Cu toate acestea, atenția principală este pe Supercupa de sâmbătă.
Cel mai așteptat jucător la FCSB rămâne Dennis Politic, în care Gigi Becali (67 de ani) își pune mari speranțe. Staff-ul medical a identificat o problemă care îi afecta randamentul – un dezechilibru muscular între piciorul drept și cel stâng – iar internaționalul român a urmat un program individual de refacere încă din prima zi de cantonament.
Becali: „E gata, dar e pe butuci”
Prezent duminică seară la nunta Kirei Hagi, Gigi Becali a vorbit despre situația lui Politic. Patronul FCSB a anunțat că fotbalistul este complet refăcut, dar a recunoscut că antrenamentele intense l-au lăsat fără energie.
„E gata! Numai că e mort. E pe butuci, de la antrenamente”, a spus Becali.
Întrebat despre declarația lui Alexandru Musi, care a spus că antrenamentele de la Dinamo sunt mai tari decât cele de la FCSB, Becali a răspuns tranșant: „Ce, stau acum să mă iau după Musi?”.
FCSB va încerca să câștige Supercupa României și să înceapă sezonul cu un trofeu, înaintea debutului în preliminariile UEFA Champions League.
Foto: prosport.ro