Dinamo a suferit o nouă înfrângere în SuperLiga României, scor 1-2 pe terenul celor de la Oțelul Galați, în cadrul etapei a treia. Deși „câinii” au reușit să egaleze temporar prin golul marcat de Maxim Sivis în minutul 49, reușitele lui Paulinho (18) și Kazu (62) au adus victoria formației gazdă.
La finalul partidei, fundașul stânga al lui Dinamo, Maxim Sivis, a avut un discurs sincer și tranșant. Vizibil iritat de noul rezultat negativ, fotbalistul francez a tras un semnal de alarmă în privința defensivei, care a încasat patru goluri în doar trei etape.
”Este imposibil să iei gol de fiecare dată când adversarul ajunge în careul nostru. Trebuia să fac mai bine la acel gol, este un moment dificil. Trebuie să rămânem concentrați. Suntem o echipă bună, avem jucători foarte buni. Este start de sezon, au venit mulți jucători noi. Este un moment dificil, dar este doar debutul sezonului”, a spus Maxime Sivis.
Maxim Sivis trage un semnal de alarmă
Chiar dacă recunoaște că echipa trece printr-o perioadă complicată, Sivis rămâne optimist și crede că lucrurile se vor îmbunătăți în viitorul apropiat. „Da, nu suntem în cea mai bună formă, dar suntem o echipă tânără, în reconstrucție. Avem încredere că, în curând, vom arăta altfel pe teren. Avem calitate, dar trebuie să ne regăsim ca grup”, a completat fundașul dinamovist.
Presiunea se adâncește pe Dinamo
Cu un singur punct în trei etape și prestații oscilante, Dinamo simte deja presiunea începutului de sezon. Antrenorul Zeljko Kopic a cerut întăriri și schimbări urgente, iar jucătorii par conștienți că este nevoie de o reacție rapidă pentru a nu transforma acest debut de campionat într-un nou calvar.
În etapa următoare, Dinamo are nevoie de un rezultat pozitiv care să redea încrederea echipei și suporterilor. Rămâne de văzut dacă apelul lui Sivis va fi urmat de fapte pe teren.
Foto: flashscore.ro