Mirel Rădoi ”taie și spânzură” la echipă. Universitatea Craiova a pornit în sezonul 2024-2025 cu obiective îndrăznețe, dorindu-și să se lupte pentru toate trofeele interne. Totuși, echipa antrenată de Mirel Rădoi (44 de ani) nu a reușit să-și atingă niciunul dintre aceste țeluri, iar bilanțul final este sub așteptări.

Oltenii au fost eliminați din Cupa României încă din faza sferturilor de finală, în urma unei înfrângeri suferite în fața CFR-ului Cluj, iar în play-off-ul SuperLigii, cu o etapă rămasă de disputat, ocupă doar locul 4, poziție care reflectă o campanie internă lipsită de constanță.

Calificare în Europa – singura rază de lumină

Singurul motiv de satisfacție pentru suporterii din Bănie rămâne calificarea în preliminariile UEFA Conference League, o competiție în care Universitatea Craiova nu a reușit până acum să depășească faza preliminariilor. Cu toate acestea, clubul speră ca experiența acumulată și noile transferuri să contribuie la o campanie europeană mai consistentă în sezonul următor.

Sorin Cârțu: „Avem nevoie de un mijlocaș care să facă diferența”

Sorin Cârțu (69 de ani), președintele de onoare al clubului, a analizat prestația echipei și a subliniat una dintre marile carențe din actualul lot: lipsa unui mijlocaș cu personalitate, agresivitate pozitivă și capabil să decidă meciuri. Cârțu consideră că fără un astfel de profil, Universitatea Craiova nu poate emite pretenții reale la titlu în sezonul viitor.

”Pe poziția aceea, la mijlocul terenului, e nevoie de un jucător care să dea tonul unei agresivități pozitive.

Agresivitatea nu e doar atunci când primești adversarul. E foarte important să o ai și atunci când ajungi în treimea adversă, să te bați pentru minge, să reții baloanele în zona respectivă, să scoți ceva, un fault, o acțiune, un gol, dar să nu treacă momentul acela peste tine superficial.

Eu sunt de părere că de astfel de oameni e nevoie la echipă și trebuie gândit în sensul acesta”, a declarat Sorin Cârţu, potrivit Fanatik.

Campanie de transferuri ambițioasă la dorința lui Mirel Rădoi

Chiar înainte de încheierea actualului sezon, Universitatea Craiova a început să-și reconstruiască lotul. Până acum, oltenii au oficializat trei transferuri importante: Samuel Teles, David Matei și Mihnea Rădulescu, toți jucători care vin să aducă un plus de energie și calitate în zonele-cheie ale terenului.

Într-o intervenție la Digi Sport, Mihai Rotaru, acționarul clubului, a explicat că strategia de transferuri este elaborată în tandem de antrenorul Mirel Rădoi și managerul sportiv Mario Felgueiras, semn că Universitatea Craiova își dorește un plan coerent și adaptat viziunii tehnice pentru a crește competitivitatea lotului.

„Înainte să vorbim de oameni, trebuie să vorbim de funcții. Noi avem funcția de directori de fotbal, manager de fotbal, care sunt pentru medici, pentru bucătărie, pentru kit-manager, cei care au scouting-ul. Noi aveam doar analiști de date și video. Asta face Mario Felgueiras. Știm foarte bine că a fost căpitanul celor de la CFR, a fost agent. Acum face un curs de psihologie. El coordonează departamentul de scouting. El asigură interfața față de restul colegilor. Noi avem managerul general care este Ovidiu Costeșin”, a explicat apoi Mihai Rotaru.

„Noi l-am angajat pentru această poziție. Noi l-am angajat direct și aveam mai multe opțiuni. Școala pentru manageri de fotbal în România nu există. Noi nu am zis gata, l-am angajat pe Mario. A fost de muncă. Am avut mai multe opțiuni. El a fost angajat pentru aceste atribuții.

Nu judecăm, el este manager de fotbal, el coordonează departamentele. La un moment dat va avea sub coordonarea sa directorul sportiv. Propuneri poate să facă oricine, însă deciziile le iau Mario cu Mirel”, a mai precizat acționarul oltenilor.

După un sezon dezamăgitor, conducerea și staff-ul tehnic din Bănie sunt hotărâți să regândească parcursul echipei. Cu un lot întărit și o viziune clară, Universitatea Craiova își propune să atace titlul în SuperLigă și, în paralel, să obțină în premieră o calificare în grupele UEFA Conference League – o țintă pe care suporterii o așteaptă de ani buni.

Foto: prosport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.