Clubul Rapid București a transmis luni dimineață un comunicat oficial, în care dezminte categoric speculațiile apărute recent în presă cu privire la o posibilă înlocuire a antrenorului principal, Marius Șumudică.
Oficialii giuleșteni au subliniat că nu au existat discuții cu alți antrenori și că nu se pune problema unei despărțiri de actualul tehnician. Totodată, clubul a ținut să precizeze că nu există nicio ofertă oficială în acest moment pentru jucătorii din lotul Rapidului.
”Suntem uimiți de avalanșa de informații false propagate în spațiul media despre clubul Rapid și organigrama sa – o avalanșă care, din păcate, se intensifică de la o etapă la alta.
Din dorința de a ne informa corect suporterii, facem următoarele precizări:
Astfel de negocieri nu au existat nici cu domnul Marian Copilu și nici cu alte persoane ale căror nume au fost vehiculate de presa sportivă pentru postul de președinte al Rapidului.
Așa-zisele ‘oferte de milioane de euro’ din partea Rapidului pentru jucători de la AFC Hermannstadt sunt la fel de absurde precum ideea că am îmbrăca antrenorii în aur doar ca să-i atragem în campionatul românesc.
Mai avem trei partide de disputat, trei finale pentru îndeplinirea obiectivului de a accede în cupele europene. Tot ce ne dorim este ca antrenorul și staff-ul său să beneficieze de liniștea necesară pentru a pregăti echipa și a obține maximum din acestea”, se arată în comunicatul giuleștenilor.
Rapid critică conducerea arbitrajului românesc
În același comunicat, conducerea alb-vișinie a revenit asupra unui subiect controversat din derby-ul recent cu FCSB, pierdut cu 1-2. Rapid cere din nou explicații din partea președintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, pentru faza în care portarul FCSB-ului, Ștefan Târnovanu, l-a lovit în careu pe Albion Rrahmani Christensen. Deși faza a fost analizată, arbitrul nu a acordat lovitură de la 11 metri, stârnind nemulțumirea suporterilor și oficialilor rapidiști.
”Suntem implicați total în lupta sportivă, dar nu mai putem aștepta la nesfârșit un răspuns oficial din partea Comisiei Centrale a Arbitrilor, care pare că ignoră toate solicitările clubului nostru.
În acest context, solicităm public, din nou, un punct de vedere din partea domnului Kyros Vassaras cu privire la maniera părtinitoare și deplorabilă de arbitraj din meciul Rapid – FCSB!”, a mai transmis clubul Rapid.
Rapid solicită transparență și claritate din partea autorităților din arbitraj, exprimându-și totodată susținerea pentru antrenorul Șumudică și stabilitatea echipei în această perioadă decisivă a sezonului.
Foto: fcrapid.ro