Stipe Perica (30 de ani) traversează o perioadă complicată la Dinamo și ar putea părăsi clubul până la finalul acestei ferestre de mercato. Atacantul croat, adus cu mari așteptări în atacul „câinilor”, a bifat doar zece minute în actualul sezon, în victoria cu Metaloglobus, fiind măcinat de probleme medicale.

Moment tensionat între Stipe Perica și Zeljko Kopic

Înaintea derby-ului cu UTA Arad, disputat pe Arena Națională și încheiat 1-1, Zeljko Kopic a avut o discuție directă cu Perica, dorind să afle dacă poate conta pe el. Fotbalistul i-a transmis că resimte în continuare dureri lombare și nu dorește să riște o accidentare mai gravă.

Decizia atacantului nu a fost primită bine de tehnicianul croat, care s-a arătat vizibil deranjat de atitudinea jucătorului său.

”Cu atitudinea asta nu o să mai faci nimic în carieră”, i-ar fi spus Zeljko Kopic lui Stipe Perica, potrivit Prosport.

Posibil transfer în Turcia

Nemulțumit de situația sa la Dinamo, Perica ar putea pleca în perioada imediat următoare. Potrivit informațiilor din anturajul clubului, acesta se află în negocieri cu Fatih Karagümrük, formație din prima ligă a Turciei, mutare ce ar putea fi concretizată în următoarele zile.

Deși nu a reușit să se impună constant, Stipe Perica a avut momente bune în tricoul alb-roșu. În total, croatul a marcat 6 goluri în 17 apariții, dar accidentările repetate i-au limitat contribuția și l-au transformat într-un caz delicat pentru staff-ul tehnic.

Rămâne de văzut dacă atacantul va mai continua la Dinamo sau dacă despărțirea se va produce chiar în această fereastră de transferuri.

Foto: prosport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.