Universitatea Craiova se mișcă rapid în perioada de mercato și transmite un mesaj clar: obiectivul pentru sezonul viitor este cucerirea titlului în SuperLigă. Dezamăgiți de parcursul din sezonul recent încheiat, oficialii olteni pregătesc o reconstrucție amplă a lotului, sub comanda lui Mirel Rădoi, care și-a propus performanțe notabile atât în campionat, cât și în preliminariile Conference League.
Trei transferuri oficiale, două în pregătire la Universitatea Craiova
Până în acest moment, clubul din Bănie a oficializat deja primele trei achiziții: Mihnea Rădulescu (19 ani, Petrolul), David Maftei (19 ani, CSA Steaua) și Samuel Teles (28 de ani, Oțelul). Tinerii Rădulescu și Maftei reprezintă investiții în viitorul echipei, în timp ce Teles aduce experiență în linia mediană.
Pe lângă aceste mutări, Craiova a ajuns la un acord și pentru transferul lui Luca Băsceanu de la Farul Constanța, în schimbul unui milion de euro. Deși anunțul oficial nu a fost încă făcut, agentul jucătorului, Giovanni Becali, a confirmat că înțelegerea este definitivă.
Stevanovic vine, Căpățînă pleacă
Un alt transfer important aflat pe ultima sută de metri este cel al lui Nikola Stevanovic, fundaș central de 26 de ani de la Oțelul Galați. Potrivit informațiilor noastre, oltenii îl vor achiziționa în schimbul unei sume de transfer, la care se adaugă trimiterea lui Mihai Căpățînă în sens invers. Căpățînă, mijlocaș de 29 de ani, nu mai intră în planurile antrenorului Rădoi și va părăsi echipa după trei sezoane petrecute în tricoul alb-albastru.
Stevanovic, cotat la 650.000 de euro, mai are contract cu Oțelul până în vara lui 2026, dar despărțirea se va produce anticipat. Dacă nu apar surprize, sârbul va fi oficializat ca jucător al Universității Craiova începând cu 1 iunie.
Planuri mari pentru noul sezon
Universitatea Craiova se va despărți în această vară și de fundașul macedonean Gjoko Zajkov, căruia nu i-a fost oferită prelungirea contractului. În acest context, întărirea compartimentului defensiv a devenit o prioritate.
Cu o campanie de achiziții bine gândită și cu ambiții declarate, Universitatea Craiova intră în noul sezon cu un obiectiv clar: câștigarea campionatului. În paralel, oltenii își doresc un parcurs cât mai lung în cupele europene, urmând să evolueze în preliminariile UEFA Conference League.
Foto: sport.ro