În cadrul etapei cu numărul 15 din SuperLiga României, capul de afiș îl reprezintă meciul dintre Universitatea Craiova și Rapid București, programat duminică, 2 noiembrie 2025, de la ora 20:30, pe stadionul Ion Oblemenco din Craiova.
Cele două formații ocupă poziții importante în clasament, iar confruntările directe dintre ele adesea au fost încărcate de dramatism și goluri.
Universitatea Craiova și Rapid București: ce e de urmărit
Pentru Craiova, meciul acasă reprezintă o ocazie de a-și reafirma forța pe propriul teren, dar și de a recupera un decalaj față de rivali.
Rapid, de cealaltă parte, vine cu ambiția de a destabiliza o echipă fanion și de a-și consolida poziția printre echipele cu pretenții la titlu.
În confruntările directe istorice, Universitatea Craiova s-a impus de 9 ori, față de doar 4 victorii ale Rapidului, în cele 16 meciuri directe disputate până acum.
FootyStats
Statistic, duelurile dintre Craiova și Rapid tind să fie bogate în goluri: 81 % dintre aceste partide au avut peste 1,5 goluri marcate în total, iar 56 % au avut peste 2,5 goluri.
”(n.r. Despre Rapid, următorul adversar din SuperLiga) Este cea mai pragmatică echipă în deplasare, foarte bine organizată din punct de vedere defensiv, nu degeaba au cea mai bună apărare. Jucând și acasă, lăsăm ceva spații, dar jucând acasă avem și noi atuurile noastre. Primul obiectiv este calificarea în play-off.
(n.r. Despre suporterii din Peluza Nord) Nici anul acesta, nici anul trecut nu au fost prezenți la meciurile din Cupă, nu sunt de acord cu formatul, știam, ne-au spus. (n.r. La Clinceni) A fost doar o neînțelegere, cineva a crezut că jucătorii au înjurat galeria și nu a fost așa. Nu s-a înjurat nimeni cu nimeni, au fost niște explicații, care sunt normale. Nu sunt obligat să fiu de acord cu părerea nimănui.
Până la urmă în ultimele trei meciuri eram neînvinși, în campionat aveam din două meciuri patru puncte, în Europa am făcut un punct. Când a fost liniște, indiferent de rezultate sau nu? Așa suntem noi, oltenii. Ăștia suntem, și la bine, și la rău”, a declarat Mirel Rădoi.
Stabilitatea pe care o caută antrenorul și echipa va fi testată, mai ales în gestionarea presiunii de a juca acasă.
Un element cheie va fi cum va reuși să-și impună ritmul și controlul în mijlocul terenului, pentru a preveni contraatacurile rapide ale oponenților. De asemenea, starea fizică a unor jucători de ansamblu și eventualele accidentări vor juca un rol decisiv.
Foto: ucv1948.ro
 
