Dinamo a plecat doar cu un punct din deplasarea de la Botoșani, scor 1-1, în etapa a 17-a din SuperLigă, iar rezultatul l-a afectat profund pe antrenorul croat Zeljko Kopic (48 de ani). Deși „câinii” au dominat clar partida și au avut ocazii suficiente pentru a se impune, ineficiența în fața porții a devenit din nou principalul dușman al echipei.
Dinamo a dominat, dar a ratat cu nemiluita
Alb-roșii au început meciul excelent, punând presiune constantă pe defensiva lui Leo Grozavu. Statistica spune tot: 15 șuturi, dintre care 9 pe spațiul porții. Singurul minus? Lipsa de luciditate la finalizare, aspect care l-a scos din sărite pe tehnicianul croat.
„Am încercat să dominăm și am avut niște situații foarte bune atât în prima, cât și în a doua repriză. Nu este prima oară când ni se întâmplă treaba asta: dominăm meciul, creăm ocazii, dar nu câștigăm pentru că ratăm prea mult”, a declarat Kopic la finalul partidei.
Botoșani a punctat la singura ocazie clară
Deși Dinamo a dominat, moldovenii au dat lovitura în minutul 44, prin Sebastian Mailat, care a trimis imparabil un voleu din interiorul careului – un gol venit clar împotriva cursului jocului.
Dinamo a egalat în minutul 76, când Opruț a surprins portarul Anestis cu un șut la colțul scurt. Apoi, roș-albii au avut ocazia ideală să întoarcă rezultatul: Stipe Perica a scăpat singur cu portarul, dar a ratat incredibil în fața unei victorii care ar fi schimbat radical atmosfera la echipă.
Mesaj la primele ore ale dimineții. Zeljko Kopic nu a dormit deloc după remiză
Tensiunea acumulată l-a urmărit pe Zeljko Kopic și după fluierul final. Președintele Andrei Nicolescu a dezvăluit că antrenorul nu a închis un ochi după ce s-a terminat meciul.
Ajuns la hotel, croatul a revăzut partida, a analizat fiecare fază, iar spre dimineață i-a trimis un mesaj pe WhatsApp președintelui, exprimându-și frustrarea și nemulțumirea față de ratările care au privat Dinamo de două puncte mari.
“Era frustrat! Pe la 3 noaptea mi-a dat un mesaj pe Whatsapp. Mi-a zis că am pierdut niște puncte. Iar dimineața, la 8, mi-a dat o analiză a meciului pe minute. Nu a dormit. Un antrenor care pierde două puncte într-un astfel de meci, poate să doarmă? Nici eu nu dormeam! Am revăzut meciul și apoi am încercat să adorm. Mergem înainte!”, a spus președintele lui Dinamo la FANATIK SUPERLIGA.
Deși conținutul mesajului nu a fost făcut public, surse din club susțin că antrenorul este profund nemulțumit de lipsa de eficacitate și de faptul că echipa sa muncește enorm, dar adună prea puțin.
Dinamo caută soluții pentru ofensivă
Rezultatul de la Botoșani reînvie discuția despre problemele din atacul „câinilor”. De altfel, conducerea a recunoscut deja că Dinamo va căuta întăriri ofensive în mercato-ul de iarnă.
Un lucru e sigur: Kopic nu este dispus să accepte mediocritatea. Iar felul în care a trăit această remiză arată cât de mari sunt presiunea și determinarea din vestiarul alb-roșu.
Foto: sport.ro








