Zeljko Kopic și Florentin Petre, ofertați ”la pachet”. Dinamo București a încheiat la egalitate, scor 1-1, duelul cu Farul Constanța din etapa a 10-a a SuperLigii. În urma acestui rezultat, ”câinii roșii” ocupă locul 3 în clasament, cu 19 puncte, la egalitate cu Rapid, FC Argeș și FC Botoșani, echipa moldoveană având avantaj la golaveraj și poziționându-se pe locul secund.
Pentru Dinamo, sezonul actual are o miză uriașă: calificarea în cupele europene. Ieșirea din insolvență a readus speranța în Ștefan cel Mare, iar lotul pregătit de Zeljko Kopic începe să confirme prin rezultate solide.
Zeljko Kopic și Florentin Petre, ofertați ”la pachet” din zona arabă
Revirimentul alb-roșiilor se leagă în mare parte de antrenorul croat Zeljko Kopic (48 de ani), care a reușit să formeze o echipă competitivă alături de Florentin Petre (49 de ani), legenda clubului din Ștefan cel Mare.
Potrivit informațiilor apărute în presa sportivă, cei doi au fost ofertați recent de un club din zona arabă, care și-ar fi dorit să îi aducă împreună. Kopic și Petre au refuzat însă negocierile, preferând să continue proiectul început la Dinamo.
Torje, despre viitorul meci cu Universitatea Craiova
Gabriel Torje, fost căpitan al alb-roșiilor, a vorbit despre parcursul echipei și a subliniat că Dinamo arată bine după primele zece etape. Mai mult, acesta a prefațat derby-ul din etapa a 11-a, Universitatea Craiova – Dinamo, care va avea loc vineri, 26 septembrie 2025, de la ora 21:00.
”Dinamo arată foarte bine. La egalitate cu locul 2. Merita mai mult la Galați. Cu Metaloglobus nu merita, dar e legea compensației.
Dacă va juca ca în prima repriză va fi un meci spectaculos.
Dacă joacă ca în repriza a doua și Craiova cum a jucat în prima repriză la Galați…. va fi un meci foarte slab.
Depinde cum joacă ambele echipe. Susținerea stadionului contează mult, când joci acasă”, a mai spus Torje, la Digi Sport.
Dinamo, cu gândul la Europa
Cu un început de campionat solid și un staff tehnic apreciat chiar și în afara țării, Dinamo visează din nou la Europa. În Ștefan cel Mare, atmosfera este una de entuziasm, iar meciul cu Universitatea Craiova poate confirma dacă ”câinii” sunt pregătiți să revină în elita fotbalului românesc.