După ce a cucerit titlul de campioană în sezonul 2024-2025 al SuperLigii, FCSB se pregătește pentru o nouă aventură în cupele europene. Roș-albaștrii vor lua startul în preliminariile Ligii Campionilor, începând cu primul tur, la fel ca în ediția precedentă.

Sub comanda tehnicianului cipriot Elias Charalambous (44 de ani), echipa din Capitală speră să aibă un parcurs cât mai lung în cea mai prestigioasă competiție europeană intercluburi. Pentru a-și consolida lotul, conducerea clubului a fost deja activă pe piața transferurilor.

Transferuri la FCSB

FCSB a reușit să aducă trei jucători importanți în această vară: fundașul Daniel Graovac (31 de ani), atacantul Denis Alibec (34 de ani) și mijlocașul ofensiv Dennis Politic (25 de ani). Cei trei vor aduce experiență și calitate într-un lot care vizează atât performanța internă, cât și calificarea în grupele unei competiții europene.

Pe de altă parte, câțiva jucători cu prezențe constante în sezonul trecut nu mai fac parte din planurile clubului. Malcom Edjouma (26 de ani), Alexandru Băluță (31 de ani) și Jordan Gele (32 de ani) au fost informați că nu vor mai continua la FCSB.

Patronul Gigi Becali (66 de ani) a explicat că decizia de a renunța la Edjouma nu a fost una ușoară, dar a fost forțat de împrejurări. Numărul mare de jucători din lot și obligația de a întocmi liste separate pentru SuperLiga și competițiile europene au făcut imposibilă păstrarea tuturor.

Schimbare strategică pentru regula U21

Un anunț surprinzător a fost făcut de latifundiarul din Pipera: Mihai Toma, în vârstă de doar 18 ani, va fi reprofilat ca fundaș dreapta începând cu această vară. Decizia a fost luată în contextul respectării regulii U21, iar tânărul jucător urmează să fie dublura lui Cercel pe acel post.

”Va avea mari probleme George Popescu sezonul ăsta. Are mare concurență. Nu are treabă cu regula U21.

Avem doi (n.r. două soluții pentru regula U21), noi. O să joace Cercel și o să joace Toma.

Da, pe Toma îl vom reprofila fundaș dreapta să avem dublură la Cercel”, a anunțat Gigi Becali,la Digi Sport.

Obiective clare pentru sezonul 2025-2026

Cu un lot întărit și o strategie clară pentru integrarea tinerilor jucători, FCSB vizează o calificare istorică în grupele Ligii Campionilor. În paralel, menținerea supremației în SuperLigă rămâne o prioritate.

Fanii așteaptă cu interes evoluțiile din această vară, în special meciurile din tururile preliminare, unde fiecare pas greșit poate fi decisiv. Cu o campanie de transferuri activă și o viziune clară, FCSB pornește din nou la drum cu ambiții mari și speranțe pe măsură.

Foto: golazo.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.