Scandalul dintre Mirel Rădoi (44 de ani) și Mircea Lucescu (80 de ani) continuă să facă valuri în fotbalul românesc. După schimbul de replici aprins din ultimele zile, antrenorul Universității Craiova a revenit cu o nouă declarație dură, în care și-a explicat poziția, dar a și lansat o nouă „săgeată” către legendarul tehnician.
Cum a început conflictul dintre Rădoi și Lucescu
Totul a pornit după ce Mircea Lucescu, actualul selecționer al României, i-a urat succes lui Gigi Becali înaintea confruntării directe dintre FCSB și Universitatea Craiova. Gestul l-a deranjat profund pe Mirel Rădoi, care a spus că este „revoltat” și că astfel de declarații pot influența atmosfera din jurul unui meci important.
Replica lui Lucescu nu s-a lăsat așteptată: „Regret că am spus vreodată că-l stimez pe Mirel Rădoi”, a spus selecționerul.
Mirel Rădoi, reacție tăioasă
Antrenorul Craiovei nu a lăsat lucrurile nerezolvate și a revenit cu o poziție fermă, explicând că nu are nimic personal cu Lucescu, ci doar cu principiul care a fost încălcat.
”Asta e alegerea și decizia dânsului, asta nu înseamnă că eu nu-l voi stima sau nu voi ține cu echipa națională.
Pe mine nu mă interesează cine este, e vorba de principiu. Dacă ar fi vorbit de Universitatea Craiova, înseamnă că celelalte echipe nu contau? Dacă spun că Digi este cea mai bună televiziune, nu înseamnă că e o lipsă de respect pentru celelalte televiziuni?
Eu am comentat doar o chestiune de principiu. Nu am ceva cu cineva, e doar o chestie de principiu. Cine vrea să înțeleagă, bine. Dacă mâine îl va suna pe domnul Rotaru și voi afla, aceeași reacție o voi avea. Dacă ar fi rămas între dânșii…
Până la urmă, fiecare are simpatii și antipatii, e normal, dar când ești antrenorul echipei naționale și lucrurile astea apar în public…
Nici eu nu sunt cel mai corect, toți greșim, dar cred că lucrurile astea sunt mult prea importante pentru imaginea fotbalului românesc.
Nu e nimic personal cu cineva anume, cu un club anume. Eu nu vreau să câștig trofee ajutat de arbitri, simplu. Prefer să termin pe locul doi și să fiu furat, decât ajutat de arbitri. Unii poate preferă așa, dar eu nu pot să trișez, ar însemna că stau aici și iau banii degeaba”, a spus Mirel Rădoi, după victoria, scor 3-1, cu Unirea Slobozia.
Declarația care a făcut însă vâlvă a fost una de moralitate și orgoliu. Mirel Rădoi a transmis un mesaj clar și tăios, care pare a fi și o aluzie la rivalitatea cu FCSB.
Această afirmație a fost interpretată de mulți ca un atac indirect la adresa conducerii FCSB și a patronului Gigi Becali, cel despre care Rădoi a spus în trecut că se implică prea mult în deciziile tactice ale echipei.
Rădoi, nemulțumit și de jocul echipei sale
Pe lângă conflictul din afara terenului, antrenorul Craiovei a vorbit și despre meciul câștigat cu Unirea Slobozia, scor 3-1. Deși echipa sa a obținut cele trei puncte, Rădoi s-a declarat nemulțumit de prestația jucătorilor.
”Pe fondul rezultatului de la pauză, am făcut exact ce nu trebuia. Am discutat în vestiar. Aici am eu o problemă. Dacă jucătorii nu înțeleg ce urmează în repriza a doua, mai ales că am vorbit în vestiar… Primim mingea dintr-un aut al nostru.
Presiunea a crescut, ne-am precipitat vreo 8-9 minute, n-am înțeles de ce, pentru că timp era. Jocul se complica mai mult dacă nu-l aveam pe Isenko. Din păcate, nu avem răbdare. Pentru mine, victoria e importantă dacă vine după un joc bun. Nu poți avea multe victorii de genul ăsta.
O să fiu și mai mulțumit de Baiaram când o să calce mai des în careul advers. În continuare, are momente. Îl înțeleg, pentru că vine din alt sistem, unde juca în lateral. Ajunge ușor la finalizare, are lovitură de cap foarte bună, trebuie să înțeleagă lucrul ăsta, că-i va fi mai ușor dacă va fi mai aproape de careu.
E foarte greu să schimbi ceva, chiar dacă le discuți, chiar dacă le faci. Orice am încerca, e clar că avem foarte mult de îmbunătățit. Chiar dacă suntem de multe luni împreună, începem să recuperăm din ce în ce mai puține mingi în treimea adversă”, a declarat Mirel Rădoi.
Tensiune și orgolii uriașe în fotbalul românesc
Conflictul Rădoi – Lucescu a împărțit lumea fotbalului în două tabere. Unii consideră că Mirel Rădoi are dreptate și că selecționerul ar trebui să rămână neutru, în timp ce alții cred că tânărul antrenor a exagerat și a arătat lipsă de respect față de o legendă a fotbalului românesc.
Indiferent de tabăra din care fac parte, un lucru este cert: tensiunile din jurul Universității Craiova și ale lui Mirel Rădoi nu par să se stingă prea curând.
Foto: as.ro