Ştefan Baiaram a fost titular în meciul cu Metaloglobus din campionat, iar la finalul jocului a spus tot adevărul despre conflictul cu Mirel Rădoi. La doar trei zile după scandalul izbucnit înaintea meciului din Conference League cu Noah, Ștefan Baiaram a fost titularizat de Mirel Rădoi în partida din SuperLiga contra celor de la Metaloglobus București, încheiată la egalitate, 0-0. Episodul tensionat dintre cei doi părea să fi fost dat uitării, iar reacția atacantului la schimbare a demonstrat că între jucător și antrenor s-a reinstalat respectul.

Ştefan Baiaram, titular și aproape de gol după conflict

Deși în urmă cu câteva zile fusese exclus din lotul echipei pentru meciul din Conference League, după o reacție nervoasă la aflarea veștii că nu va fi titular, Baiaram a primit o nouă șansă din partea lui Rădoi. Tânărul atacant a fost trimis din primul minut pe teren în confruntarea cu Metaloglobus și a avut o prestație activă, chiar dacă nu a reușit să înscrie.

Cea mai mare ocazie a sa a venit în repriza a doua, când a șutat din doar șase metri, dar mingea a trecut milimetric pe lângă poartă.

„Nu este nicio problemă că am jucat în deplasare, ați văzut că am avut ocazii și trebuia să câștigăm. Ne pare rău și la meciul viitor vom încerca să câștigăm. Eu mă simt bine, sper să continui pe acest drum. Îmi pare rău că nu am înscris. Îmi doresc din tot sufletul să îmi ajut echipa la fiecare meci.

În ultima perioadă s-au creat foarte multe discuții. S-au scris lucruri care nu au fost adevărate și m-au afectat foarte mult. Sper să fiu sănătos și să îmi ajut echipa”, a declarat Ștefan Baiaram.

Momentul schimbării: Baiaram, gest elegant către Rădoi

În minutul 85, Mirel Rădoi a decis să-l înlocuiască pe Baiaram. Atacantul a părăsit terenul pe lângă poartă, vizibil dezamăgit că nu a putut marca. Cu capul plecat, s-a îndreptat spre banca de rezerve, iar în fața antrenorului, a făcut un gest care a surprins plăcut pe toată lumea: i-a întins mâna lui Mirel Rădoi, care l-a bătut prietenește pe umăr, într-un semn clar de reconciliere. Momentul a fost aplaudat de cei prezenți, semn că relația dintre cei doi s-a detensionat.

„Eu am avut o reacție neadecvată, nepotrivită. Îmi cer scuze pe această cale, nu trebuia să fac așa. Sunt profesionist și trebuia să accept decizia. Mister avea tot dreptul și a luat cea mai bună alegere ca să mă scoată din lot. Vreau să îmi cer scuze suporterilor, colegilor, conducerii și lui mister”, a adăugat Ștefan Baiaram.

Neînțelegerile dintre jucător și antrenor au început în urmă cu aproape două luni, la meciul Universitatea Craiova – Farul Constanța (2-0). Atunci, Rădoi s-a arătat nemulțumit de atitudinea lui Baiaram, considerând că acesta nu depune efortul necesar în fazele de presing. Tehnicianul intenționa chiar să-l schimbe la doar câteva minute după ce îl introdusese în teren.

Tensiunile au continuat și la meciul cu FCSB, când Baiaram a fost ținut pe banca de rezerve. Scânteia finală s-a produs înaintea confruntării cu Noah din Conference League: după ce a aflat că nu va fi titular, „decarul” Craiovei a avut o reacție nepotrivită, iar Mirel Rădoi a decis să-l excludă din lot.

Relația antrenor – jucător, pe drumul cel bun

Revenirea lui Ștefan Baiaram în primul „11” și gestul de respect față de antrenor arată că relația dintre cei doi se află pe o pantă ascendentă. Mirel Rădoi a demonstrat încă o dată că știe să gestioneze momentele tensionate și să ofere o a doua șansă jucătorilor care vor să revină pe drumul corect.

Universitatea Craiova are nevoie de un Baiaram inspirat și disciplinat, mai ales în perspectiva meciurilor din campionat și Conference League, unde echipa olteană își propune calificarea în fazele eliminatorii.

Foto: prosport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.