Fotbalul românesc ar putea bifa un nou transfer important peste ocean. După mutarea lui Louis Munteanu de la CFR Cluj la DC United, atenția cluburilor din Statele Unite ale Americii se îndreaptă acum spre un alt atacant român aflat într-o formă excelentă: Ștefan Baiaram, unul dintre oamenii-cheie ai Universității Craiova.
Giovanni Becali confirmă interesul din MLS
Informația a fost scoasă la iveală de Giovanni Becali, care a recunoscut că numele lui Baiaram este tot mai des vehiculat în culisele fotbalului american. Impresarul a dezvăluit că a purtat deja discuții atât cu reprezentanți ai unor cluburi interesate din SUA, cât și cu Mihai Rotaru, acționarul principal al Universității Craiova.
”Pentru Baiaram eu am discutat cu câteva cluburi, am discutat și cu domnul Rotaru, i-am spus echipele care sunt.
Sunt cluburi importante. El are semnat cu cineva cred, dar eu am o înțelegere cu domnul Rotaru. În momentul în care echipele, pe care i le-am spus eu, vin să îl ia, va pleca prin firma noastră.
(n.r. E vreo șansă să plece în această iarnă?) Cred că șansa lui era să meargă cu Craiova mai departe, în primăvara europeană, să joace acele meciuri până în vară.
Eu aud din culise că și pentru Baiaram se vorbește în America (n.r. SUA). Jucătorii care pleacă în America se întorc mai repede decât din orice altă parte a lumii.
Baiaram, dacă e cu picioarele pe pământ și cu capul calumea, să facă un retur calumea, să se lupte pentru titlu și pentru un loc în cupele europene și în vară să plece la o echipă importantă”, a declarat Giovanni Becali, potrivit fanatik.ro.
Cu toate acestea, impresarul a subliniat că un transfer imediat nu ar fi, în opinia sa, cea mai inspirată mutare pentru jucător în acest moment al carierei.
Ștefan Baiaram se află de peste șase ani la Universitatea Craiova, club la care a crescut și s-a maturizat fotbalistic. Deși interesul extern este real, oltenii nu se grăbesc să renunțe la unul dintre cei mai valoroși jucători din lot, mai ales într-un sezon în care atacantul traversează cea mai bună perioadă a carierei sale.
Visul lui Ștefan Baiaram, La Liga, nu MLS
Chiar dacă pista americană este una concretă, Baiaram are alte planuri pe termen mediu. Internaționalul român a mărturisit în cercuri apropiate că își dorește un transfer în Spania, campionat pe care îl consideră ideal pentru stilul său de joc. Tehnica, viteza și mobilitatea îl recomandă pentru un fotbal bazat pe posesie și intensitate, atribute definitorii pentru La Liga.
“Îmi doresc să iau titlul cu Craiova în acest an şi, după, îmi doresc să plec. În Spania îmi doresc să plec, e campionatul meu preferat”, a declarat Baiaram, zilele trecute.
Evoluțiile constante din acest sezon i-au adus lui Ștefan Baiaram o creștere semnificativă a cotei de piață. Potrivit Transfermarkt, atacantul Universității Craiova este evaluat la 4,5 milioane de euro, cel mai ridicat nivel din cariera sa.
În toamna trecută, Baiaram a bifat și primele selecții la echipa națională a României, unde a reușit să marcheze, confirmând că poate face pasul la un nivel superior.
Statistici solide în tricoul Craiovei
În actualul sezon, Ștefan Baiaram a fost unul dintre cei mai eficienți jucători din SuperLigă:
- 31 de meciuri jucate
- 1.941 de minute pe teren
- 10 goluri marcate
- 4 pase decisive
Interesul din MLS este real, iar Craiova știe că va fi tot mai greu să-l păstreze pe Baiaram pe termen lung. Totuși, atât clubul, cât și jucătorul par dispuși să mai aștepte momentul ideal. Fie că va fi America sau un campionat de top din Europa, Ștefan Baiaram se află pe radarul internațional și pare tot mai aproape de marele transfer al carierei.
Foto: iamsport.ro








