Universitatea Craiova a luat o decizie importantă după accidentarea lui Adrian Rus. Campioana României vrea să-și întărească defensiva înainte de încheierea perioadei de mercato și poartă discuții pentru transferul a doi fundași centrali.

Universitatea Craiova a câștigat cu 3-1 partida disputată împotriva celor de la FC Voluntari, însă succesul din etapa a șasea a SuperLigii a avut și o parte negativă pentru formația pregătită de Filipe Coelho.

Adrian Rus s-a accidentat în minutul 15 și va lipsi o perioadă importantă. Fundașul a efectuat luni investigațiile medicale, iar rezultatul a determinat conducerea clubului să accelereze căutările pentru întărirea apărării.

Universitatea Craiova vrea doi fundași centrali

Mario Felgueiras, directorul sportiv al Universității Craiova, a dezvăluit că oltenii au început deja negocierile pentru noi apărători.

Oficialul clubului a transmis că formația din Bănie discută cu mai mulți jucători și că este posibil ca Universitatea Craiova să aducă doi fundași centrali până la finalul perioadei de transferuri.

Decizia este legată direct de situația lui Adrian Rus. În cazul în care absența internaționalului român se va prelungi la două-trei luni, campioana României consideră că are nevoie de soluții suplimentare în centrul defensivei.

„Căutăm și un fundaș central, sunt mai multe discuții deja. Trebuie să facem și planul, dar mai întâi așteptăm RMN-ul lui Rus. E posibil să aducem și doi fundași centrali, mai ales dacă lipsește Rus două – trei luni, minimum. Vom avea nevoie clară de încă doi în cazul respectiv. Suntem în discuții și până se termină perioada de transferuri vom avea câteva mișcări”, a declarat Felgueiras, pentru Fanatik.

Adrian Rus, accidentare importantă pentru campioana României

Adrian Rus a devenit rapid unul dintre jucătorii importanți ai Universității Craiova după sosirea sa la club.

Fundașul a fost transferat în toamna anului trecut, la solicitarea fostului antrenor Mirel Rădoi. În tricoul formației oltene, Rus a strâns până acum 45 de apariții, în care a marcat cinci goluri și a oferit o pasă decisivă.

Accidentarea reprezintă o problemă și pentru echipa națională a României. Adrian Rus a adunat 23 de selecții pentru prima reprezentativă și a înscris de două ori.

„Am învățat că suferința te face un campion”, a fost mesajul postat de Adrian Rus pe Insta Story.

Deși se credea că este vorba de o accidentare gravă, Universitatea Craiova a anunțat luni că Adrian Rus va reveni la antrenamente în cel mult o lună.

Cinci transferuri realizate deja de Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a avut o activitate intensă pe piața transferurilor în această vară. Campioana României a adus deja cinci jucători.

Lista transferurilor realizate de olteni este următoarea:

  • Răzvan Sava – portar;
  • Simon Elisor – atacant;
  • Heri Tavares – extremă stânga;
  • Ronaldo Webster – fundaș stânga;
  • Alexandru Maxim – portar.

Acum, atenția conducerii s-a mutat asupra defensivei, unde accidentarea lui Adrian Rus a creat o situație care trebuie rezolvată rapid.

Universitatea Craiova încearcă o lovitură de proporții pe piața transferurilor! Oltenii au făcut o ofertă de 1.5 milioane de euro pentru fotbalistul naționalei Românie. Este vorba despre fundașul central Virgil Ghiță (28 de ani) de la Hannover

Universitatea Craiova, obiectiv european important

În paralel cu problemele de lot, Universitatea Craiova are parte de un program încărcat în competițiile europene.  Astfel, conducerea clubului trebuie să rezolve rapid problema din centrul defensivei. Cu meciurile europene și lupta din SuperLiga în plină desfășurare, Universitatea Craiova vrea să evite situația în care o accidentare importantă să lase echipa fără suficiente variante.

Căutarea celor doi fundași a devenit, prin urmare, una dintre principalele priorități ale campioanei României înainte de finalul perioadei de mercato.

Foto: sport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.