Andrei Șucu a avut parte de o seară pe care nu o va uita prea curând. La doar 17 ani, fiul lui Dan Șucu a înscris primul său gol pentru echipa de seniori a Rapidului, chiar pe Giulești, la numai câteva secunde după ce a fost introdus pe teren.

Rapid s-a impus cu 3-1 în fața lui FC Argeș, în etapa a 10-a din SuperLiga, iar Andrei Șucu a stabilit rezultatul final în minutul 90+4. După meci, tânărul fotbalist a oferit un interviu plin de emoție, dar și de momente amuzante.

Andrei Șucu, gol la câteva secunde după intrarea pe teren

Daniel Pancu l-a trimis pe Andrei Șucu în teren în minutul 90+4, în locul lui Stojilkovic. Puștiul Rapidului nu a avut nevoie de mult timp pentru a-și pune amprenta asupra partidei.

La una dintre primele faze în care a participat, Andrei Șucu a primit mingea, a avansat și l-a învins pe portarul lui FC Argeș, marcând pentru 3-1.

A fost primul său gol la seniori și prima reușită pe stadionul Giulești, ceea ce a transformat finalul partidei într-un moment special pentru fotbalist și familia sa.

În tribune, Dan și Diana Șucu au reacționat imediat după gol și au sărbătorit împreună reușita fiului lor.

”(Cum vi s-a părut meciul?) Fabulos, este o seară absolut minunată. Cred că e cea mai frumoasă zi din viața mea. Aș fi regretat enorm dacă nu aș fi venit la meci. Deși nu m-am simțit bine, pentru că sunt ușor răcită, dar… Poate că așa a trebuit să se întâmple. Este absolut minunat, o minune. Este cea mai fericită seară din viața mea”, a transmis Diana Șucu.

„Aș minți dacă v-aș spune că mă duc acasă”

La interviul de după partidă, Andrei Șucu a recunoscut că emoțiile au fost foarte mari și că încă nu îi venea să creadă ce i se întâmplase.

Tânărul mijlocaș ofensiv a povestit că și-a dorit să înscrie chiar de la primul său meci pe Giulești și că momentul în care mingea a intrat în poartă a fost unul greu de descris.

„Sincer, nu am cuvinte în momentul acesta să pot descrie ce simt. Adică probabil că o să fac un milion de greșeli gramaticale, cred că e și normal, cred că și de exprimare. Nu ai cum, în momentul acesta sunt foarte bucuros. Când am văzut că a intrat mingea în poartă, nu mi-a venit să cred, credeam că visez.

Nu i-am văzut pe ai mei (n.r. imediat după ce a dat gol). După, pe telefon. Atunci nu conștientizam ce am făcut. Am visat și aseară, am visat de când am călcat prima dată pe Giulești că o să marchez. Acum, că am marcat la debut, după un minut, e și mai și. Nu pot să zic prea multe, sunt mult prea bucuros.

Nici nu am simțit-o sincer. În acel moment nu simți nimic, ești încălzit. Nu a fost ușor, de la 14 ani am fost targetat într-una. Este o responsabilitate pe care mi-o asum, nu este nimic nou. Acum aștept emisiunea de luni dimineață.

(n.r. dacă a vorbit cu părinții săi) Nu am vorbit cu ei încă. Aștept să mă duc acasă. Acum aș minți dacă v-aș spune că mă duc acasă. Chiar nu știu unde voi merge, dar acasă sigur nu!

(n.r. despre o posibilă primă din partea tatălui său) Ar fi și culmea să nu! Nu-i cer nimic. Cred că o să-mi dea el ceva, de bucurie! Unde mă vad? Momentan să mă văd aici, să fiu titular. Acesta e planul: să plec în Europa. Să ajung la o echipă mare din Europa”, a declarat Andrei Șucu, la finalul partidei cu FC Argeș.

Declarația a stârnit zâmbete, mai ales că golul marcat la debut reprezintă unul dintre cele mai importante momente de până acum din cariera sa.

Andrei Șucu nu simte presiunea numelui pe care îl poartă

Tânărul fotbalist a fost întrebat și despre presiunea suplimentară pe care o poate reprezenta faptul că este fiul patronului Rapidului.

Andrei Șucu a transmis că încearcă să trateze situația cât mai profesionist și că responsabilitatea este una pe care și-o asumă.

În același timp, el a transmis că își dorește să ajungă să evolueze la un club important din Europa și să își construiască propria carieră.

„Vă dați seama că era foarte fericit. Să dea copilul gol… Vă dați seama că nu am vorbit (n.r. cu Dan și Diana Șucu), ne-am bucurat. E un sentiment foarte plăcut, mai ales că a marcat după 30 de secunde. E un jucător profesionist, și-a făcut treaba, a intrat pe teren. E un jucător de fotbal și o să tragem concluziile.

Putem să facem abstracție că e copilul patronului. Trebuie evaluat după cum joacă. Orice jucător își câștigă locul și minutele după cum joacă. Ține de el. Azi a intrat, a dat gol, mă bucur foarte mult pentru el, mai ales că e la debutul lui pe Giulești. Sper să aibă cât mai multe reușite.

Primele sunt setate pentru toți jucătorii. În funcție de cât joacă, fiecare își ia prima. Nu, nu, nu! E o primă pentru echipă, se împarte pentru cât a jucat și își va lua prima”, a declarat Victor Angelescu, în exclusivitate la Digi Sport, la emisiunea Fotbal Club.

Rapid – FC Argeș 3-1. Andrei Șucu a închis tabela

Rapid a obținut toate cele trei puncte în partida cu FC Argeș, după un meci în care Grameni a fost unul dintre oamenii decisivi ai formației giuleștene.

Grameni a înscris în minutele 21 și 57, în timp ce Oancea a redus diferența pentru FC Argeș în minutul 68.

Andrei Șucu a intrat pe teren în prelungiri și a înscris golul de 3-1, transformând debutul său pe Giulești într-un moment memorabil.

Pentru fotbalistul în vârstă de 17 ani, reușita poate reprezenta începutul unei noi etape în carieră. După primul gol la seniori, Andrei Șucu are acum obiectivul de a obține cât mai multe minute și de a demonstra că își poate câștiga locul în echipa Rapidului prin evoluțiile sale.

Foto: sport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.