Anzor Mekvabishvili, aproape de plecarea de la Universitatea Craiova. Campioana României i-a găsit deja înlocuitorul? Universitatea Craiova se pregătește pentru o schimbare importantă în lot după încheierea parcursului din preliminariile europene. Anzor Mekvabishvili este foarte aproape de despărțirea de campioana României, iar transferul ar urma să se producă după dubla cu Ararat-Armenia din play-off-ul Europa League.
Update 30.08.2026 – Anzor Mekvabishvili (25 de ani) pleacă de la Universitatea Craiova și va merge la Chicago Fire, în Statele Unite ale Americii. Mijlocașul din naționala Georgiei părăsește SuperLiga României după două sezoane și jumătate, iar suma de transfer se va ridica la 3.000.000 de euro, la care se adaugă și anumite bonusuri.
Știrea inițială
Mijlocașul georgian, în vârstă de 25 de ani, a fost titular în prima manșă cu Ararat-Armenia, încheiată 1-1 pe stadionul „Ion Oblemenco”. Returul este programat săptămâna viitoare, în Armenia, iar după această partidă sunt așteptate noi evoluții în privința viitorului fotbalistului.
„Da, e adevărat că s-a discutat mult despre el, nu doar de acum, de foarte mult timp, dar nu doar de la Chicago. Sunt mai multe abordări. Un lucru pot să vă garantez, acela că Anzor este cu capul la Craiova, să ne ajute. Oferta de la Chicago este reală. Domnul Rotaru, știți foarte bine, are ultimul cuvânt. Vorbim și de parte financiară, vorbim și de parte sportivă și la sfârșit ideea este să fie o situație win-win”, a declarat Mario Felgueiras în exclusivitate la Fanatik.
Mekvabishvili, șanse foarte mari să plece de la Craiova
Potrivit informațiilor prezentate de Digi Sport, probabilitatea ca Anzor Mekvabishvili să părăsească Universitatea Craiova după confruntarea cu Ararat-Armenia depășește 90%. Conducerea clubului ar fi început deja să caute o soluție pentru înlocuirea internaționalului georgian.
Mekvabishvili a atras atenția mai multor cluburi în această perioadă. Printre formațiile interesate s-au numărat Chicago Fire, Toulouse și Getafe, iar în cursa pentru semnătura mijlocașului a intrat și Cadiz, formație din liga a doua a Spaniei.
Rămâne de stabilit care va fi destinația următoare a fotbalistului, însă momentul despărțirii pare să fie tot mai aproape. Universitatea Craiova nu intenționează să ia o decizie definitivă înainte de finalul preliminariilor europene.
Chicago Fire, gruparea din MLS, este formația care a pus 2,1 milioane de euro pe masă pentru transferul lui Anzor, iar conducerea Universității Craiova a acceptat această ofertă.
Totul depindea astfel de mijlocașul georgian, care, din informațiile Digi Sport, și-a dat acordul și va pleca de la campioana României după returul cu Ararat-Armenia. Acolo, mijlocașul va fi coleg cu Robert Lewandowski, atacantul ajuns în MLS în această vară.
Gică Craioveanu: „O pierdere foarte, foarte mare”
Gică Craioveanu consideră că plecarea lui Anzor Mekvabishvili ar reprezenta o lovitură importantă pentru campioana României. Fostul mare atacant al Universității Craiova apreciază în mod special rolul pe care georgianul îl are în mijlocul terenului.
”O pierdere grea pentru echipă. O pierdere foarte, foarte mare pentru Craiova. Tot timpul am spus că ai nevoie de un jucător-ancoră, de un stâlp în fața apărării, un jucător care, în afară că recuperează, acoperă foarte bine terenul și are calitatea de a face echipa să joace prin pase. Are și spirit, pare că e de o viață la Craiova, că s-a născut aici în Bănie”, a declarat Gică Craioveanu, pentru Digi Sport.
Fostul internațional român a explicat că Mekvabishvili este genul de fotbalist care oferă echilibru formației, recuperează mingi, acoperă o zonă importantă a terenului și contribuie la construcția ofensivă.
Craioveanu a remarcat inclusiv atașamentul pe care mijlocașul l-a arătat față de club, considerând că acesta a ajuns să pară un jucător format în Bănie, deși a venit din Georgia.
Cât poate încasa Universitatea Craiova
Anzor Mekvabishvili a ajuns la Universitatea Craiova în 2024, după ce oltenii au plătit aproximativ 750.000 de euro pentru transferul său de la Dinamo Tbilisi. În ultimii ani, mijlocașul a devenit o piesă importantă în echipa olteană.
Potrivit informațiilor apărute în ultima perioadă, Universitatea Craiova ar putea solicita aproximativ 3 milioane de euro în schimbul fotbalistului. Cota de piață a lui Mekvabishvili este evaluată la 2 milioane de euro de Transfermarkt.
Georgianul are și o experiență internațională consistentă, acumulând până acum 33 de selecții pentru reprezentativa țării sale.
Și Ștefan Baiaram ar putea pleca
Gică Craioveanu a comentat și situația lui Ștefan Baiaram, un alt fotbalist important al Universității Craiova despre care s-a vorbit în repetate rânduri în contextul unui posibil transfer.
Fostul atacant consideră că o plecare în străinătate ar putea fi benefică pentru Baiaram, mai ales în condițiile presiunii și tensiunii acumulate în ultima perioadă. Craioveanu a precizat că are în continuare încredere în calitățile fotbalistului și că acesta poate reveni la un nivel foarte bun.
”Eu cred că trebuie lăsat să plece. În primul rând pentru el, cred că a ajuns la o stare de stres, de tensiune. Îmi pare rău, pentru că e unul dintre copiii mei favoriți, îl știu de când a venit la Craiova, a progresat foarte mult. N-a avut un început de sezon foarte bun, dar am încredere că va arăta din ce în ce mai bine în meciurile următoare și va pleca pe o sumă bună”, a mai spus Craioveanu.
Pentru Universitatea Craiova, următoarea perioadă poate deveni una decisivă atât din punct de vedere sportiv, cât și pe piața transferurilor.
”A venit domnul de la Sasha Empire. Unul dintre cei mai mari agenți ai lumii. Este cel cu care am intermediat transferul lui Louis Munteanu. A venit să vadă meciul. La Craiova sunt cei mai buni jucători. Este una dintre cele mai bune echipe.
Cred în momentul ăsta este unul dintre cei mai buni jucători din România (n.r. Ștefan Baiaram). Nu vreau să zic că e cel mai bun, să nu îmi sară ceilalți în cap. Sunt jucători interesanți la Craiova.
Eu cred că fiecare jucător trebuie vândut peste prețul corect, atunci când vine oferta.
Pentru nivelul din România, patronul echipei are dreptate. A cerut 5 milioane. Este prețul corect pentru un jucător de echipă națională, titular incontestabil.
Mai bine de atât nu găsești în Anglia, Portugalia sau Franța. Cred că trebuie un pic să calce frâna. Să arate mai mult, pentru că nervii te duc în partea de jos a clasamentului”, a declarat Anamaria Prodan, la finalul meciului.
Foto: digisport.ro








