Gigi Becali a mărturisit lista neagră de la echipă. FCSB se pregătește pentru un nou sezon în SuperLiga cu o listă clară de jucători care nu mai intră în planurile lui Becali. Patronul roș-albaștrilor a decis să renunțe la Malcom Edjouma, Alexandru Băluță și Gele, anunțând că aceștia nu vor mai participa nici măcar la cantonamentul din Olanda.
Decizia vine în contextul în care echipa se află în plină reconstrucție, iar Becali își dorește un lot mai eficient și mai competitiv pentru provocările europene și lupta la titlu.
Gigi Becali vrea să scape de trei fotbaliști
„Nu avem ce face. Ce să mai, sunt trei jucători care nu vor merge în cantonament. Ce să facem? Edjouma, Băluță și Gele, ei sunt. Acum, ei dacă vor vedea că nu sunt pe nicio listă poate vor realiza că e mai bine să plece.
Vom vedea. Eu le respect contractele, da. Așa am făcut mereu. Nu ați auzit niciodată un jucător să se plângă de asta la mine. Păi, aș fi nebun să nu-i respect contractul. Acum, mai e și varianta ca unii dintre jucători să fie trecuți pe o listă, iar alții pe cealaltă listă. Dar și așa e complicat pentru ei”, a spus Becali pentru Digi Sport.
Edjouma așteaptă oferte din străinătate
Malcom Edjouma, mijlocașul francez în vârstă de 27 de ani, mai are contract cu FCSB până la sfârșitul anului 2025, dar oficialii clubului i-au transmis clar că nu mai face parte din planuri. Cu toate acestea, jucătorul va fi prezent la reunirea echipei și se va antrena separat, sub supravegherea unui antrenor desemnat de club.
Potrivit surselor noastre, Edjouma nu este dispus să își rezilieze contractul fără compensații financiare. El solicită plata a jumătate din salariile restante, adică aproximativ 40.000 de euro, din cele 80.000 pe care le-ar mai avea de încasat până în decembrie. Actualmente, Edjouma este remunerat cu 13.000 de euro pe lună la FCSB.
Fotbalistul ia în calcul varianta unei despărțiri amiabile, însă prioritizează un transfer în străinătate, deși are și propuneri din România.
Venit la club în februarie 2022 de la FC Botoșani, pentru 330.000 de euro, Edjouma a bifat 44 de apariții în sezonul recent, reușind 3 goluri și 4 assisturi. În ciuda cifrelor, patronul FCSB consideră că jucătorul nu mai aduce un plus valoric echipei. Clauza de reziliere a contractului său se ridică la 5 milioane de euro, însă în condițiile actuale, clubul este dispus să negocieze o plecare liberă.
Gele, aproape de UTA. Băluță, incert
În cazul lui Gele, situația este mai clară. Atacantul este foarte aproape de un transfer la UTA Arad, mutare anunțată în urmă cu câteva zile. În schimb, Alexandru Băluță se află într-un moment de incertitudine. Deși încă nu are o destinație stabilită, este clar că nici el nu mai intră în planurile tehnice ale clubului.
FCSB intră într-o nouă eră de reorganizare a lotului, iar Gigi Becali continuă politica de selecție dură, menită să elimine jucătorii care nu se ridică la nivelul așteptărilor. Edjouma, Băluță și Gele sunt primii vizați, iar plecările lor par iminente. Rămâne de văzut ce oferte vor apărea pentru cei trei și cât de repede vor reuși să-și găsească noi angajamente.