Gigi Becali este convins că a dat lovitura vieții cu noul atacant de careu. Finanțatorul echipei campioane FCSB a dat startul campaniei de transferuri din vara 2025, iar primul nume oficializat este cel al fundașului bosniac Daniel Graovac (31 de ani). Fostul jucător al celor de la CFR Cluj vine liber de contract și reprezintă prima mutare a roș-albaștrilor într-un mercato care se anunță activ.

Patronul vicecampioanei își dorește însă mai mult. În topul listei de achiziții se află Dennis Politic (25 de ani), unul dintre cei mai apreciați jucători de la Dinamo în sezonul recent încheiat. Becali a confirmat că face presiuni pentru transferul acestuia și speră să ajungă la un acord în perioada următoare.

Gigi Becali are încredere maximă în Stoian

Un alt obiectiv declarat al latifundiarului din Pipera este aducerea unui atacant de valoare care să ofere concurență reală lui Daniel Bîrligea. Cu toate acestea, Gigi Becali a transmis că nu se grăbește și că va face o nouă mutare doar dacă va găsi un jucător din SuperLigă care să corespundă cerințelor sale: calitate, experiență și preț rezonabil.

Până atunci, FCSB mizează pe tineret. Alexandru Stoian (17 ani), transferat în iarnă de la Farul Constanța, este văzut drept o investiție de viitor. Tânărul atacant a impresionat în finalul sezonului, când a fost titularizat în derby-ul cu CFR Cluj și a marcat cel mai rapid gol al campionatului – în secunda 20.

”Stoian nu va mai juca altceva în afară de vârf. Ăsta e ordinul meu! El e număr 9. Are fizic, e înalt, are 17 ani și încă mai crește 10 cm.

E iute. O să fie interesant. Stoian are voie să joace doar atacant.

Vârf. Atât!”, a spus Becali, conform fanatik.ro.

Încredere totală în Stoian: clauză de 30 de milioane de euro

Cu două meciuri în tricoul FCSB și 12 apariții în SuperLigă la doar 17 ani, Stoian a devenit rapid una dintre speranțele clubului. Patronul roș-albaștrilor i-a fixat o clauză de reziliere impresionantă, în valoare de 30 de milioane de euro, semn al încrederii uriașe în potențialul său.

Salariul actual al atacantului este de 5.000 de euro pe lună, iar clubul îi plătește și chiria, în valoare de 500 de euro. Stoian s-a mutat în București împreună cu mama sa, după ce a reușit transferul carierei din academia lui Gică Hagi.

FCSB se pregătește, așadar, să-și apere titlul cucerit în sezonul 2024/2025, iar transferurile din această vară vor juca un rol esențial în conturarea noii echipe. Rămâne de văzut dacă Becali va reuși să-i aducă pe Dennis Politic și un vârf de atac care să completeze ofensiva roș-albastră.

Foto: prosport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.