Dennis Politic l-a impresionat pe patronul echipei. FCSB a obținut o victorie dramatică în fața celor de la Drita, scor 3-2, în prima manșă a turului trei preliminar din Europa League, iar Gigi Becali nu a ezitat să-și spună părerea în direct, la Digi Sport Special.

Dennis Politic joacă fotbal din ce în ce mai bine

Patronul roș-albaștrilor s-a declarat impresionat de jocul lui Dennis Politic, fotbalist care, în opinia sa, a fost unul dintre cei mai buni de pe teren.

”L-am câștigat și pe Politic. Începe să fie Politic ăla pe care l-am dorit mult și pentru care am făcut atâtea sacrificii să-l iau. Poate să sclipească iar echipa.

Acum intră și Olaru, apoi joacă și Tănase. Vine și Alibec în două săptămâni. Nu e nevoie de operație. Poate să joace. Își revine echipa”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport Special.

Gigi Becali este nervos pe LPF

Totuși, atmosfera pozitivă nu a durat mult. Becali a reluat criticile la adresa Ligii Profesioniste de Fotbal, acuzând regulamentul care nu îi permite să-l reintroducă pe lista pentru campionat pe Malcom Edjouma, mijlocaș de 28 de ani.

”Mi-a dat Gino mesaj acum ‘felicitări și baftă în continuare’. Dacă era altul… Îți dai seama. Ai jucători și nu poți să-l pui pe listă, îl plătești degeaba.

Cum să-l dau liber pe jucătorul meu? Îl dau liber și-i fac alt contract, dar sunt nebun la cap? Poate să facă un comitet executiv și să schimbe regula în trei secunde. Nici Burleanu nu acceptă anomalii d-astea. Eu zic că o rezolvă.

Îmi pare rău cu Edjouma că nu am făcut alegerea bună. Între Ștefănescu și Edjouma, trebuia să aleg Edjouma. Între Gheorghiță și Edjouma, trebuia să aleg Edjouma.

Normal că-l țin în afara listei, ce să fac? Asta e țară nebună, dacă face așa ceva. Dacă nu era nebună țara, nu-i permitea să facă așa ceva.

Asta e de ani de zile și nu se rezolvă. E nebunia țării asta. De ce să fac eu artificiu? E jucătorul meu de patru ani și trebuie să fac artificiu? Eu nu fac artificiu, fac normalitatea, nu prostii și tâmpenii. Vali a zis că o rezolvă Justin Ștefan, dar doarme cu Gino. Lasă, dormim toți”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport Special.

Interesant este că, înainte de a porni tirul de acuzații, Gigi Becali a dezvăluit că Gino Iorgulescu, președintele LPF, i-a trimis un mesaj de felicitare pentru victoria cu Drita.

Astfel, succesul european al roș-albaștrilor a fost umbrit de un nou conflict între Gigi Becali și conducerea fotbalului românesc, un duel care, cel mai probabil, va continua și în zilele următoare.

Foto: primasport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.