Scandal pe piața transferurilor: Ioan Varga cere 18 milioane de euro pe Louis Munteanu! Gigi Becali și Pițurcă îl contrazic dur. Un nou conflict a izbucnit în fotbalul românesc, după ce s-a aflat că Louis Munteanu (23 de ani), atacantul celor de la CFR Cluj, ar putea fi transferat la Dinamo Zagreb pentru o sumă impresionantă. Potrivit informațiilor apărute în ultimele zile, clubul croat ar fi dispus să plătească 5 milioane de euro pentru internaționalul român, însă patronul Ioan Varga are alte planuri.
”M-a sunat aseară (n.r. marți, 18 noliembrie) un prieten, după meci. Eu mă culcasem, că la ora 10 dorm. L-am sunat dimineață, mi-a zis ‘Gigi, ești fratele meu, te-am sunat ca să-ți spun ca nu cumva să dai mai mult de două milioane pe Louis Munteanu’.
Asta mi-a spus, nu vă spun numele. E antrenor și a câștigat și campionate în România. Omul se pricepe, a antrenat și în străinătate, prin Turcia, a calificat și echipă în cupele europene. Nu e vorba de două milioane, dar felul cum mi-a vorbit el (n.r. Louis) ‘Bine, nea Gigi, să fii sănătos’. Adică dacă nu-i dau 60.000, să fiu sănătos”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Digi Sport Special.
Patronul roș-albaștrilor afirma de curând că i-ar fi promis jucătorului că ar ajunge la 45.000 de euro lunar cu tot cu bonusuri de performanță. Salariul de bază ar fi cel de 30.000 de euro, limită setată deja de ceva timp. Fotbalistul vrea 60.000 de euro pe lună.
”Ce s-a întâmplat? (n.r .cu negocierile cu Gigi Becali) Nimic, ce se întâmple? Când o să vină iarna o să aflați. Nu sunt aici să vorbesc despre oferte. Mai este o lună și o să aflați ce se întâmplă. Cu ce am fost obraznic eu? Trebuia să mă duc pe condițiile lui? Vă dați seama că am cerut ce merit și dacă nu a vrut să-mi ofere, asta a fost” – Louis Munteanu
Finanțatorul CFR-ului a reacționat ferm, negând orice posibilitate de a-l lăsa pe Munteanu să plece pentru mai puțin de 18 milioane de euro, o sumă anunțată încă din vară.
„Prețul lui Louis este de 18 milioane de euro, plus procente! Nu am scăzut un euro și nici nu am de gând. Este un atacant tânăr, de perspectivă, cu calități pe care le apreciază orice club serios din Europa”, a transmis Varga, potrivit presei sportive.
Declarația patronului din Gruia a stârnit un val de reacții în fotbalul românesc, mai ales în contextul în care Munteanu traversează o perioadă modestă din punct de vedere al cifrelor.
Fostul selecționer Victor Pițurcă (69 de ani) a comentat subiectul fără menajamente, spunând că atacantul nu mai valorează nici măcar o fracțiune din suma cerută de Varga
Gigi Becali reacționează: „Nici două milioane nu face acum”
Patronul FCSB, Gigi Becali, s-a amuzat când a auzit declarațiile lui Varga și a ținut să-l citeze pe Pițurcă.
”L-am auzit pe Pițurcă, `nici două milioane nu face la ora asta`. El a zis, nu eu. Ce face el acum e marketing: `Oricum nu-l vând, măcar să-i cresc cota`. Nu vreau să fac o contraofertă.
Își face treaba de om de afaceri, de aia zice 18 milioane. Eu nu fac așa. La mine, dacă a căzut, la revedere! E treaba lui, să-și vândă marfa. Pițurcă a zis bine, e normal să spui așa. Dar nu vreau să comentez, de ce să-i stric omului cota? Nu-i frumos”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Latifundiarul din Pipera nu a ascuns, însă, că îl apreciază pe Munteanu și că l-ar vedea bine în atacul FCSB-ului, mai ales datorită experienței internaționale și potențialului de revigorare sub o altă conducere tehnică.
Statistica lui Louis Munteanu în acest sezon
Deși a început stagiunea cu așteptări mari, Louis Munteanu nu a impresionat până acum. În cele 14 meciuri disputate pentru CFR Cluj în toate competițiile, atacantul a reușit 2 goluri și 2 pase decisive, cifre considerate modeste pentru un jucător evaluat la 18 milioane de euro.
Totuși, surse apropiate clubului din Gruia susțin că Varga nu vrea să-l vândă „la preț de criză” și speră că jucătorul își va regăsi forma de top până la finalul sezonului, când ar putea apărea oferte mai consistente din Europa.
Polemicile privind valoarea lui Louis Munteanu continuă să agite fotbalul românesc. Între 18 milioane cerute de Ioan Varga și „cel mult două milioane” estimate de Pițurcă și Becali, adevărul pare undeva la mijloc. Cert este că atacantul CFR-ului are în față o perioadă decisivă: dacă vrea să prindă un transfer de top, trebuie să confirme pe teren.
Foto: prosport.ro








