Mihai Rotaru a mărturisit că Mirel Rădoi i-a făcut cea mai proastă surpriză. Universitatea Craiova trece prin cea mai importantă schimbare a finalului de an. După o perioadă marcată de rezultate solide în campionat și o calificare istorică în UEFA Conference League, Mirel Rădoi (44 de ani) și-a anunțat demisia, lăsând banca tehnică a oltenilor vacantă. Decizia a venit ca o surpriză totală pentru suporteri și pentru lumea fotbalului, având în vedere parcursul bun al echipei în actualul sezon.

Performanțe solide, plecare neașteptată

Sub comanda lui Rădoi, Universitatea Craiova a obținut patru puncte în primele trei etape din Conference League, debutând în premieră în competiția europeană. În SuperLigă, oltenii ocupă poziția a 4-a, cu 29 de puncte, la șase lungimi în spatele liderului Rapid.

În ciuda acestor rezultate, tehnicianul a decis să plece, iar motivul nu a fost detaliat public până acum.

Mihai Rotaru, reacție surprinzătoare după despărțire

La scurt timp după numirea noului antrenor, finanțatorul Mihai Rotaru a transmis un mesaj clar: nu există niciun conflict între el și Mirel Rădoi.

”Dincolo că eu consider că e cel mai bun antrenor român, el iubește Universitatea Craiova. Noi nu ne-am certat”, a spus Rotaru, la Digi Sport Special.

”I-am și spus lui Mirel pe aeroport când plecam de la Viena: ‘Mirel, vreau să plec câteva zile. Te rog, nu-mi face o surpriză să nu pot să plec’. A început să râdă și, după, mi-a făcut surpriza, n-am mai putut să plec.

Trebuia să plec în vacanță și i-am zis că nu am timp, Mario trebuia să plece. I-am zis că nu avem timp de prostii și să stăm liniștiți. Ne era teamă de o eventuală plecare”, a spus Mihai Rotaru.

Filipe Coelho preia frâiele echipei

Noul antrenor al Universității Craiova este portughezul Filipe Coelho (45 de ani), numit oficial cu o zi înainte de conferința sa inaugurală din 12 noiembrie. Tehnicianul vine cu un CV bine structurat și cu ambiția de a continua proiectul început de Mirel Rădoi.

La prima apariție oficială în fața presei, Coelho a transmis un mesaj puternic și a ținut să evidențieze profesionalismul conducerii clubului. Odată cu numirea lui Filipe Coelho, oficialii Craiovei l-au „plantat” pe Toni Petrea lângă portughez. Planul conducerii este să nu rămână descoperiți în cazul în care lusitanul dă greș. Imediat îl pot numi pe Petrea, care este deținător al Licenței Pro.

„Am adus în staff români, ca să îi facă adaptarea mai ușoară lui Coelho. Toni Petrea e un plus pentru noi”, a spus Mihai Rotaru, finanțatorul de la Univeristatea Craiova.

Coelho, cuvinte la superlativ pentru liderii clubului

Portughezul a avut un discurs calculat și optimist, punctând relația solidă pe care o are încă din prima zi cu oamenii din conducere.

”Vom avea timp să vedem, dar sunt un antrenor care crede în muncă, în jucători, în pregătirea bună a meciurilor, în atmosfera bună din grup. Respect pe toată lumea, de la magazioner până la președinte.

De la început, am simțit o energie bună, mă susține (n.r. Mihai Rotaru), la fel și Mario (n.r.- Felgueiras). E un sentiment bun, dar trebuie să muncesc și să câștig. Sunt aici să obțin rezultate”, a spus Coelho.

Cu un lot competitiv, un parcurs european promițător și un nou antrenor entuziast, Universitatea Craiova intră într-o etapă decisivă a sezonului. Fanii olteni speră ca venirea lui Coelho să aducă stabilitate și rezultate care să ducă echipa către obiectivele propuse: titlul în SuperLigă și o calificare cât mai avansată în Conference League.

Foto: prosport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.