Mirel Rădoi, fostul selecționer al României între noiembrie 2019 și noiembrie 2021, a vorbit despre echipa națională la finalul partidei dintre Unirea Slobozia și Universitatea Craiova, încheiată cu victoria oltenilor, scor 1-0. Unicul gol al meciului a fost marcat de Alexandru Cicâldău în minutul 76, iar evoluția acestuia l-a determinat pe Rădoi să facă o declarație îndrăzneață despre viitorul mijlocașului la prima reprezentativă.

Mirel Rădoi are încredere totală în Alexandru Cicâldău

Rădoi este convins că Alexandru Cicâldău, jucător cu 38 de selecții și 4 goluri pentru echipa națională, își va recăpăta locul în lotul condus acum de Mircea Lucescu. Performanțele sale din ultima perioadă și constanța din joc îl recomandă pentru un rol important în echipa României.

”Sunt puțini jucători români pe care eu am vrut să-i transfer la echipele pe care le-am avut, iar el (n.r – Cicâldău) este unul dintre ei. Îl știu de la naționala de tineret, îl știu de la echipa mare.

Pentru mine nu e o surpriză ceea ce se întâmplă. Vă spun că, în momentul în care își va termina problemele cu glezna și din punct de vedere fizic își va reveni, va ajunge titular la echipa națională.

Sunt doi jucători cu care am încercat mereu (n.r – să îi transfere) și de fiecare dată m-au refuzat: Cicâldău și Tudor Băluță”, a spus Mirel Rădoi.

Statistici promițătoare pentru Cicâldău

Evoluțiile lui Alexandru Cicâldău din acest sezon confirmă forma sa bună. Până în prezent, mijlocașul a disputat 14 meciuri și a reușit să înscrie trei goluri. Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, cota sa de piață este estimată la 2,5 milioane de euro, ceea ce arată că rămâne un jucător valoros și apreciat pe piața transferurilor.

Ultima apariție a lui Cicâldău în tricoul naționalei României a fost la EURO 2024, în meciul pierdut cu Olanda, scor 0-3. Atunci, mijlocașul a intrat pe teren în minutul 72, bifând 18 minute de joc.

Viitorul la echipa națională

Sub comanda lui Mircea Lucescu, naționala României se află într-un proces de reconstrucție, iar revenirea unor jucători cu experiență precum Cicâldău ar putea fi esențială. Dacă va menține forma actuală și va continua să impresioneze la nivel de club, șansele sale de a deveni titular la echipa națională cresc considerabil.

Declarațiile lui Mirel Rădoi confirmă încrederea în potențialul lui Alexandru Cicâldău, iar următoarele meciuri vor arăta dacă mijlocașul își va recăpăta locul printre titularii naționalei României.

Foto: prosport.ro

Comentarii Facebook

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.