Universitatea Craiova a ratat o victorie ce părea sigură în meciul cu UTA Arad, după ce a condus cu 3-0 până în minutul 80, dar a fost egalată pe final, scor 3-3, într-o partidă care a lăsat urme adânci în tabăra oltenilor.

Sorin Cârțu s-a declarat extrem de dezamăgit de deznodământul jocului, însă și mai nemulțumit a fost de modul în care s-au prezentat fotbaliștii trimiși pe teren în ultimele minute. Crețu, Gașpar, Mekvabishvili, Fălcușan și Markovic au intrat pe teren după ce echipa lui Mirel Rădoi avea un avantaj confortabil, dar prestația lor nu l-a impresionat deloc pe oficialul Universității.

Universitatea Craiova a fost criticată de Sorin Cârțu

”Vă rog frumos, nu avem voie la 3-0 să se întâmple ceea ce s-a întâmplat. Este inadmisibil. Și dacă venea Barbu pe centrări și dădea gol, nu aveai voie să pierzi.

Analiza este la Rădoi. Din punctul meu de vedere, din minutul 60, la noi au dispărut 5 jucători, au dispărut cei 3 care nu s-au potrivit jocului și cei doi atacanți.

Au dispărut 5 jucători. Nu vreau să cred că s-a gândit cineva la niște frustrări, ‘bă, nu am jucat titular’. Au fost niște comentarii, că a greșit. Acum nu o fac subiectiv, la 3-0, când adversarul a arătat așa, sute, zeci de antrenori așa gândesc, că meciul e ca și câștigat și dau minute jucătorilor. Îi bagi în perspectiva meciurilor următoare.

Am intrat la 3-0, este inadmisabil când intri în joc și nu te remarci. Nimeni nu cere ca la început de campionat să fii cu pregătirea fizică sus. Cu meciurile următoare te mai pui la punct”, a spus Cârțu, la Digi Sport.

Rezultatul vine într-un moment important pentru Universitatea Craiova, care încearcă să se mențină în lupta pentru podium. Rămâne de văzut dacă Mirel Rădoi va lua măsuri după acest episod nefericit, în contextul în care banca de rezerve a fost, de această dată, punctul slab al oltenilor.

”Nu știu care erau așteptările dumneavoastră, dar noi am avut și în primul amical 3-1 și am terminat 3-3. Le-am spus și la pauză că în astfel de momente trebuie să dai cât mai multe goluri, să lași adversarii fără oxigen. Avem de îmbunătățit 30 de minute. Am jucat bine 60 de minute, avem de îmbunătățit 30 de minute.

E greu de evaluat în momentul de față jucătorii. Poate acum înțelegem de ce am ținut să vină jucătorii mai devreme în cantonament, chiar dacă poate au fost de valoare mai scăzută. Cred că, pentru prima partidă, s-au mișcat bine. Evident că avem problemele noastre, pe care le-am văzut în cantonament, le-am văzut și aici.

Mai sunt jucători care trebuie să revină după accidentări, Badelj, Screciu. Trebuie să-i ridicăm din punct de vedere fizic pe cei pe care îi avem. Ne mai dorim un atacant, să vedem dacă vom avea forța să-l aducem. Pe final de joc, ne-a lipsit un atacant care să țină de mingi.

Mai sunt 14 zile până la meciul din Conference League. Nicio echipă nu cred că e pregătită, nici Sarajevo nu e pregătită. Trebuie să vedem cum ne refacem”, a spus Mirel Rădoi.

Foto: prosport.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.