Zeljko Kopic s-a săturat de greșelile de arbitraj. Final incendiar în meciul dintre Universitatea Craiova și Dinamo București, încheiat cu scorul de 2-1 pentru olteni. Partida din play-off-ul SuperLiga României a fost umbrită de o fază controversată care a stârnit reacții dure și acuzații grave la adresa arbitrajului.
Gol decisiv marcat din ofsaid și validat de arbitru
Meciul a avut un final dramatic. După ce Dinamo a deschis scorul, Craiova a revenit prin golurile marcate de Cicâldău și, în prelungiri, de Steven Nsimba. Reușita decisivă, venită în minutul 90+1, a fost însă imediat contestată de oaspeți.
Reluările TV au arătat că, la începutul fazei, atacantul Craiovei se afla în poziție de ofsaid, însă brigada condusă de Szabolcs Kovacs a lăsat jocul să continue și a validat golul.
Mai mult, nici intervenția sistemului VAR nu a corectat decizia, ceea ce a amplificat controversele.
Zeljko Kopic, reacție explozivă
La finalul partidei, antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, nu și-a ascuns nemulțumirea și a lansat un atac direct la adresa arbitrajului.
Tehnicianul croat a declarat că a aflat de la specialiștii TV că faza a fost clar ofsaid și a subliniat că nu este prima dată când echipa sa este dezavantajată.
”Am avut o atitudine bună, am fost buni în dueluri, dar s-a întâmplat totuși cel mai prost scenariu pentru noi, am marcat și am luat gol imediat.
Totuși am avut în continuare meciul sub control, am schimbat așezarea…am fost buni, nu am ce să le reproșez jucătorilor.
Este foarte important ca atunci când înscrii sau când iei gol să rămâi cu aceeași mentalitate, sa ai stabilitate. Noi nu am reușit să facem asta, dar trebuie să recunoaștem că am jucat împotriva unui adversar care are multă calitate.
Am crezut că e o glumă că nu se anulează golul, am văzut perfect, s-a întâmplat chiar în fața mea. Mereu când le spunem ceva arbitrilor, ei spun că vorbim după meci. Ce să mai vorbim după meci?
Am auzit la TV de la experții în arbitraj și au spus că a fost ofsaid. Este frustrant. Domnul Kovacs, la Rapid – fault la Musi, iar astăzi, din nou, domnul Kovacs.
Experții spun că a fost ofsaid. La Rapid, acum din nou la Craiova. Am pierdut meciurile din cauza deciziilor de arbitraj”, a declarat Zeljko Kopic la finalul partidei, digisport.ro.
Kopic a făcut referire și la alte partide din acest sezon în care consideră că Dinamo a fost nedreptățită, sugerând un tipar al erorilor împotriva echipei sale.
Verdictul specialiștilor: „Ofsaid clar”
Controversa a fost alimentată și de opinia experților în arbitraj. Fostul arbitru Marius Avram a explicat că faza trebuia sancționată fără dubii.
Acesta s-a declarat surprins de lipsa intervenției VAR și a subliniat că ofsaidul era vizibil chiar și fără reluări complexe.
”Popa Cătălin este unul dintre cei mai buni arbitri români VAR. Sunt surprins că nu a intervenit la această fază. Dinamo nu intră în controlul balonului niciodată clar, exsită două atingeri de balon. Ar fi trebuit sancționat acel ofsaid.
De ce nu a făcut-o, mi-e foarte greu să o explic. Este un ofsaid pe care îl vedem cu ochiul liber. E clar.
OK, nu s-a rejudecat corect faza, dar ar fi trebuit analizată la VAR. Se întâmplă de multe ori să existe proteste și să se discute între arbitri ce s-a întrebat.
Poți foarte bine prin comunicare ‘Cătăline, la ce se referă?‘, există posibilitatea să existe acest dialog între arbitri. Poate au discutat și s-a auzit acel ‘Check complete‘, care anunță că faza a fost analizată.
Dinamo nu a fost în controlul balonului, au fost două devieri, dar nu se consideră că a fost în controlul balonului. 100%, sunt convins că au analizat faza de la pasa lui Băsceanu.
Niciuna dintre cele două atingeri ale lui Dinamo nu se consideră în control. Este absolut obligatoriu să analizezi de unde se începe faza. O consider o neglijență. Este o greșeală a celor din camera VAR. Asistentul face și el o greșeală mare, nu este la limită. Un asistent de valoare trebuia să judece corect și să ridice fanionul”, a spus Marius Avram, la Fotbal Club, potrivit digisport.ro.
Tensiuni uriașe și urmări posibile
Decizia arbitrilor a declanșat un val de nemulțumiri în tabăra dinamovistă, iar oficialii clubului iau în calcul măsuri după acest episod controversat.
În același timp, victoria Craiovei are un impact major în lupta din play-off, însă rămâne umbrită de scandalul de arbitraj care ar putea continua și în zilele următoare.
Partida din Bănie se transformă într-unul dintre cele mai discutate momente ale sezonului din SuperLiga. Cu un gol decisiv validat în condiții controversate și reacții vehemente din partea celor de la Dinamo, arbitrajul revine în centrul atenției, iar presiunea pe oficialii din fotbalul românesc crește considerabil.
Foto: prosport.ro








