Situație explozivă la Dinamo București, unde antrenorul Zeljko Kopic ar putea pleca mult mai devreme decât se aștepta toată lumea, în ciuda unui contract valabil până în 2028. Totul depinde de o ofertă financiară considerată imposibil de refuzat.

Update 05.06.2026 – Zeljko Kopic (48 de ani) nu mai este antrenor principal la Dinamo.

„Mulțumim, Željko Kopić!

Fotbalul, ca și viața, e compus din evenimente, trăiri și experiențe, iar cel mai frumos dintre toate rămâne momentul realizărilor.

Sosit la Dinamo în decembrie 2023, într-un moment critic pentru club, Željko Kopić a depus o muncă neîntreruptă pentru a readuce echipa acolo unde îi este locul. Alături de staff-ul său și de susținerea clubului, a reușit să păstreze Dinamo în primul eșalon fotbalistic.

În continuare, a reușit să readucă Dinamo, după o pauză de 7 ani, în play-off-ul Superligii, iar în sezonul recent încheiat progresul sportiv a fost din nou vizibil prin semifinala Cupei României, accederea în play-off și clasarea pe locul 4 al ligii naționale.

Pe durata celor două sezoane și jumătate, Željko Kopić a strâns un număr impresionant de 112 jocuri oficiale pe banca tehnică a echipei, clasându-se astfel într-un top select al celor mai longevivi antrenori din istoria clubului nostru.

Astăzi, drumurile noastre ajung să se despartă, ambele părți ajungând de comun acord că este nevoie de o nouă provocare.

Clubul Dinamo îi mulțumește sincer domnului Kopić pentru toată munca depusă pe banca clubului, pentru tot aportul adus în revenirea lui Dinamo în vârful fotbalului românesc, și îi dorim mult succes în continuare în cariera de antrenor.

Došao si kao trener, a otišao kao crveni pas! Hvala, Željko!”.

Andrei Nicolescu a spus că Zeljko Kopic ar putea fi lăsat să plece de la Dinamo dacă antrenorul croat va primi o ofertă extrem de tentantă, de nerefuzat din punct de vedere financiar, și o va accepta. Zeljko Kopic ar fi primit mai multe propuneri din Arabia Saudită și se gândește serios să le ia în calcul în următoarea perioadă.

”Nu este momentul să vorbim despre viitorul meu, trebuie să ne odihnim și să vedem care sunt planurile pentru viitor, mai am contract. Le mulțumesc fanilor pentru susținerea echipei, le mulțumesc pentru mesaje și pentru apreciere, am un mare respect.

Trebuie să vedem, clubul trebuie să continue să crească, clubul trebuie să meargă înainte, nu contează dacă va fi cu mine sau fără mine. Eu nu mă pun pe primul loc, sunt mulți oameni care pot aduce siguranță clubului.

A fost clar că în acest an echipa a crescut și a reușit anumite lucruri bune, acum, cu o analiză bună vom ajunge la niște aspecte pe care trebuie să îmbunătățim. Toți așteaptă mai mult de la Dinamo, momentan atât am putut”, a spus Zeljko Kopic.

”Kopic mai are contract doi ani. Am mai spus-o. Dacă va veni o ofertă care să-i convină foarte mult și va fi o chestiune de bani, vom înțelege. Toți ne concentrăm pe acest final”, a spus Andrei Nicolescu, la emisiunea Fotbal Club.

Ofertă de 50.000 de euro pe lună care poate schimba totul

Potrivit unor dezvăluiri făcute de impresarul Giovanni Becali, tehnicianul croat ar putea părăsi clubul în această vară dacă primește o propunere consistentă din străinătate.

Agentul a explicat că un salariu de aproximativ 50.000 de euro net pe lună ar fi suficient pentru ca antrenorul să ia decizia plecării, chiar dacă mai are contract cu „câinii”.

„Dacă Kopic de la Dinamo pleacă în străinătate? E o idee a mea, vorbesc aşa, suntem în emisiune. Mult idei care mi-au trăsnit într-o zi şi care s-au întâmplat. Dacă are ofertă de 50.000 de euro net pe lună la o echipă din străinătate pleacă. Plăteşte ce are de plătit şi pleacă.

La o astfel de ofertă pleacă sigur Kopic. Îl vom vedea vreodată pe Pancu la Dinamo? În afară de FCSB, Pancu acceptă orice echipă. Nu vrea el ca FCSB, a fost o dată ca jucător la Palat la Gigi Becali. Am vorbit şi seara mi-a spus: „Nu pot”. Am avut discuţii cu Gigi, tot, dar mi-a spus că nu poate”, a spus Giovanni Becali, potrivit Fanatik.

Mai mult, scenariul este unul cât se poate de realist: în cazul unei astfel de oferte, Kopic ar fi dispus să achite eventualele clauze și să încheie rapid colaborarea cu Dinamo.

Dinamo, în plină ascensiune sub comanda lui Zeljko Kopic

Plecarea lui Zeljko Kopic ar fi o lovitură serioasă pentru club, în contextul în care acesta este considerat principalul arhitect al revenirii echipei în prim-planul fotbalului românesc.

Venit în 2023, tehnicianul a reușit să stabilizeze echipa și să o transforme într-o formație competitivă, cu obiective clare. Antrenorul a vorbit și despre zvonul că ar putea pleca la FCSB și să lucreze alături de Gigi Becali.

”Din poziția în care sunt acum, clar, nu. Din nou, spun că eu sunt antrenorul lui Dinamo și sunt cu inima și sufletul implicat aici. Am tot respectul pentru ce a construit la FCSB, pentru modul lor de lucru, dar eu nu m-aş vedea în acel sistem.

Personalitatea mea nu mi-ar permite. Din aceste motive, plus munca mea la Dinamo, răspunsul este nu. Nu poți știi ce va fi peste 10 ani, lucrurile în fotbal se schimbă mereu, însă la cum mă știu, la cum sunt acum, clar nu”, a declarat Kopic, conform fanatik.

Decizia finală, legată strict de bani

Mesajul transmis din anturajul fotbalului este clar: nu există, deocamdată, negocieri concrete, însă o ofertă de top ar putea declanșa plecarea imediată.

În lumea fotbalului, astfel de mutări sunt frecvente, iar exemplul altor antrenori care au ales campionate mai bine plătite arată că factorul financiar cântărește decisiv.

Ce urmează pentru Dinamo

Pentru Dinamo, perioada următoare devine crucială. Clubul luptă pentru performanțe importante pe final de sezon, iar o eventuală plecare a antrenorului ar putea destabiliza proiectul sportiv.

În același timp, conducerea trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu, inclusiv pentru găsirea rapidă a unui înlocuitor, în cazul în care oferta de 50.000 de euro pe lună devine realitate.

Foto: gds.ro

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.