Au trecut 10 ani de la noaptea care a schimbat România. Zece ani de la incendiul din clubul Colectiv, o tragedie în care și-au pierdut viața 64 de tineri, iar alte 160 de persoane au fost rănite. Evenimentul a lăsat răni adânci nu doar pe pielea supraviețuitorilor, ci și în conștiința unei națiuni care și-a văzut, atunci, statul în toată goliciunea lui morală și instituțională.
Cei mai mulți dintre politicienii români funcționează pe principiul ”să ne facem că muncim”, iar în spate noi să lucrăm la afacerile noastre astfel încât să ne îmbogățim cât mai repede. Trebuie totuși spus adevărul până la capăt, deoarece politicienii sunt reflecția societății. Drept urmare, tot ceea ce nu s-a făcut în această țară se întâmplă și din cauza populației care a votat aceeași oameni mereu.
Zece ani mai târziu, România nu are nici acum un spital de mari arși. Zece ani de discursuri, lacrimi ipocrite, planuri, studii de fezabilitate și „șantiere” care există doar în PowerPoint-urile prezentate de miniștrii Sănătății. Zece ani în care fiecare guvern, de la Cioloș la Ciucă, de la Cîțu la Ciolacu, a promis că „vom construi”, că „suntem aproape”, că „avem finanțare”. Dar tot ce avem este o listă de scuze și o memorie care doare.
Indiferența ucide în fiecare zi, nu doar la Colectiv
În acea noapte din 30 octombrie 2015, tinerii arși în Colectiv au fost transportați prin spitalele care nu aveau nici echipamente, nici competențe, nici condiții decente. Cei mai grav răniți au fost trimiși în străinătate pentru a avea o șansă la viață. A fost momentul în care România și-a văzut propriul eșec, în oglindă, fără filtre. „Corupția ucide” nu a fost doar un slogan. A fost o propoziție diagnostic.
De atunci, statul român nu a învățat nimic. În 2025, marile spitale regionale sunt în stare incipientă de construcție. Secțiile pentru arși funcționează în spații improvizate, iar infrastructura medicală arată ca într-un film din anii ’80. În schimb au fost făcute stadioane și au fost împărțite miliarde de lei în contracte dubioase, dar nu a fost în stare niciun Guvern să construiască un spital în care să trateze demn oameni arși.
Nu e doar neputință, e indiferență. Pentru politicienii care s-au perindat prin ministere, Colectiv a fost o ocazie de discursuri lacrimogene și capital politic, nu un moment de transformare. De fiecare dată, promisiunile au ars repede, ca niște hârtii atinse de flacără.
În loc de spitale, am construit comisii, grupuri de lucru și memorandumuri. În loc de schimbare, am avut doar decoruri noi pentru aceeași piesă tristă: aceea a unui stat care mimează grija, dar nu o simte.
Acum, la 10 ani de la Colectiv, ar trebui să vorbim nu doar despre memoria celor care au murit, ci și despre responsabilitatea celor care au trăit și a celor care au avut puterea de a face ceva și n-au făcut.
Fiecare zi fără un spital de arși e o insultă pentru victimele din Colectiv. Fiecare Guvern care a trecut fără să construiască acel spital e complice la o formă de uitare colectivă. Iar fiecare politician care mai rostește cuvântul „lecție” fără să fi învățat nimic, își bate joc de toți cei care au ars de vii, precum și de familiile lor.
Colectiv nu e trecut. E prezentul nostru rușinos, repetat zi de zi, în fiecare spital unde pacienții se roagă să nu mai ia foc instalațiile electrice. Zece ani de promisiuni arse, zece ani pierduți.
Și, din păcate, în România, memoria este scurtă și doare mai puțin decât nepăsarea.
Foto: euronews.ro
