Cazul de la Caracal este departe de a se încheia. Gheorghe Dincă este acuzat de uciderea Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu. Cu toate că a trecut peste un an de când fetele au dispărut, adevărul nu a ieșit nici acum la iveală.

Mama Luizei Melencu trece prin momente critice după ce soțul ei a decedat, exact înaintea zilei de naștere a Luizei. Cu toate acestea, mama este convinsă că fata ei trăiește și a fost dusă în altă țară. Femeia a postat un mesaj pe Facebook care îți sfâșie sufletul.

Azi e o zi specială, sufletul meu drag. Cu doi ani în urmă împlineai frumoasa vârstă de 18 ani. Azi, împlinesti frumoasa vârstă de 20 ani, nu ne-am așteptat la o așa suferință.

Dumnezeu să fie cu tine și să-ți duca mesajele noastre îmi doresc să te strâng în brațe, dar, din păcate, soarta a fost prea cruda cu tine și noi.

Și, totuși, am luptat și luptam pentru tine, dar, din păcate, suntem prea mici pe lângă aceșți corupți. Copilul meu, durerea cea mare e că nu știm nimic, nimeni nu a avut interes pentru aflarea adevărului, a scris Monica Melencu pe pagina sa de Facebook.

Niciun avocat nu este pe placul lui Gheorghe Dincă

Pentru a trage de timp și a nu se da sentința finală, Gheorghe Dincă se folosește de fel de fel de tertipuri, astfel el refuză avocații pe bandă rulantă, ajungând la al patrulea.

E un om care încearcă să te intimideze şi care nu ezită să apeleze la expresii jignitoare pentru a-şi atinge scopul. Mai mult, dacă vede că nu-i cedezi se enervează şi începe să urle şi să te împroaşte cu înjurături. Eu nu mă tem de el şi-mi doresc să aflăm cât mai curând adevărul!, a declarat Carmen Obârţanu, avocatul familiei Melencu, pentru impact.ro.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.