Vești bune despre Adrian Rus. Fundașul central care s-a accidentat în urmă cu câteva săptămâni și încă nu este pregătit să revină pe teren, dar lucrurile merg spre bine.
Internaționalul român a suferit o accidentare la partida câștigată de Universitatea Craiova cu FC Voluntari, scor 3-1, în etapa a șasea din SuperLiga. De atunci, Adrian Rus a urmat programul stabilit de stafful medical al formației din Bănie.
Antrenorul Filipe Coelho a oferit noi informații despre starea fundașului.
Filipe Coelho, ultimele informații despre Adrian Rus
Tehnicianul Universității Craiova a transmis că Adrian Rus face progrese, însă recuperarea nu s-a încheiat și fotbalistul mai are nevoie de timp până când va putea reveni la antrenamentele normale și, ulterior, la meciurile oficiale.
Coelho a precizat că fundașul se află în continuare sub supravegherea echipei medicale a clubului.
„Adi Rus, este în continuare sub controlul echipei medicale a clubului. Face progrese, mai are nevoie de timp pentru a-și reveni complet. Dincolo de această situație a lui Adi Rus este important să ne bazăm și să ne axăm pe toți jucătorii care sunt valizi.
Aș vrea să fac o remarcă și pentru Nikola Stevanovic, care se află într-o formă foarte bună în acest moment. Mai avem o sesiune de antrenament până la meciul de mâine și o să vedem care va fi situația și o să stabilim lista finală”,a declarat Filipe Coelho, la conferința de presă.
Când este așteptat Adrian Rus să revină
După accidentarea suferită în partida cu FC Voluntari, fundașului i s-a transmis că perioada de absență va fi de aproximativ o lună.
În aceste condiții, revenirea lui Adrian Rus este așteptată după pauza internațională, cu condiția ca recuperarea să decurgă conform planului.
Fundașul a lipsit deja de la mai multe partide ale campioanei României, iar absența sa reprezintă o problemă importantă pentru Filipe Coelho, în condițiile în care Rus era unul dintre jucătorii de bază ai echipei.
Anterior, Adrian Rus a fost surprins alături de colegii săi la meciul Rapid – Universitatea Craiova, scor 1-1. Fundașul a urmărit partida din apropierea echipei și purta o orteză la piciorul afectat.
Universitatea Craiova are o soluție importantă în defensivă
În lipsa lui Adrian Rus, Filipe Coelho trebuie să se bazeze pe ceilalți fundași disponibili.
Antrenorul oltenilor a ținut să-l remarce înaintea meciului cu FCSB pe Nikola Stevanovic, despre care a spus că traversează o perioadă foarte bună.
Tehnicianul a explicat că echipa trebuie să se concentreze asupra fotbaliștilor care sunt apți și disponibili pentru meci. Filipe Coelho, după Universitatea Craiova – FCSB, scor 5-0.
”Nu e niciun secret. E vorba despre cum au evoluat jucătorii. Sunt foarte mândru de ei. E timpul ca jucătorii să se refacă, să meargă la familiile lor, să revină mai puternici. Urmează meciuri grele, dificile”, a spus Filipe Coelho, după meci.
Adrian Rus, accidentat în meciul cu FC Voluntari
Adrian Rus s-a accidentat în partida Universitatea Craiova – FC Voluntari, câștigată de olteni cu 3-1.
Fundașul a fost nevoit să părăsească terenul după ce a resimțit probleme la piciorul stâng. Accidentarea a apărut în prima repriză, iar ulterior Rus a început perioada de recuperare.
La acel moment au existat temeri privind o problemă mai serioasă la genunchi. Ulterior, informațiile oferite de Universitatea Craiova au indicat o perioadă de absență de aproximativ o lună.
Rus a fost unul dintre oamenii importanți ai Universității Craiova în sezonul precedent și a continuat să aibă un rol important și în actuala stagiune.
Deocamdată, mesajul transmis de Filipe Coelho este unul prudent: Adrian Rus face progrese, însă mai are nevoie de timp înainte de a putea reveni complet în lotul campioanei României.
Foto: ucv1948.ro








